Poezie
Intalnire cu Satan
1 min lectură·
Mediu
Întâlnire cu Satan
L-am bănuit pe Satan într-o zi.
El va fi fiind vinovat
de cugetul meu smintit
ca o gheară strângând disperat
inima s-o stoarcă de păcat,
de morbul ce l-am adunat,
de cuvântul ce-și lua glas schivnicesc?
M-am închinat de atunci la sfintele-i cruzimi
la geometria lor de prin icoane
și frate mi s-a declarat,
ne-am însoțit părtași la crudele orori
și am băut din moarte ca din vin
sătui peste firesc de acest festin
și îmbătați ca-n tragicul grecesc
bacantele ne-au sărutat.
Un iz de sânge închegat
Îmi simt în versu-mi adiind,
dar pofta n-o să-i fac,
nici gând să mă las tras
în gura timpului căscată,
în gustu-i reavan de pământ.
Și fermecați de îndoială
de boală cât și de urât,
dansam într-un grotesc dezgust
incestuoasa comedie.
Jucând în rolul tragichior de buf
pe aceste note profund îngrozitoare
voi unelti a fi
mai luminos, mai puternic, mai mare
decât prea iubitul și mult prea slăvitul meu frate
ce domină peste tartare
plecându-i coarnele adânc.
001.415
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 168
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 33
- Actualizat
Cum sa citezi
Constantin I. Marian Catalin. “Intalnire cu Satan.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-i-marian-catalin/poezie/13987327/intalnire-cu-satanComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
