Poezie
Vrejul-vraja
1 min lectură·
Mediu
Vrejul-vraja
Era seară,
nimicul lumii se ascundea
în nimicul mai de demult,
stingerea asta ne îmbăta de cuvânt,
cădeau păsări dintr-un zbor obosit,
îmi rămâneam același
ca un altul neștiut.
Venele întindeau un vrej cu un fruct
din care mușcam spre păcat,
de câte ori ne-am întâlnit întru stare,
de câte ori ne împărtășeam în cuvânt
spintecam armurile unor zei nemișcați.
La fel de beat Esenin răscolit din mormânt
scanda ,,Nu regret”…
Ajunși la un capăt de lume
prea bine vedeam că suntem ultimii,
mă-ncurcam să aleg între totul sau nimic,
secam si din nou mă umflam cu sânge de zei.
Era seară,
da, îmi amintesc,
era seară de obicei
când vraja se întindea ca un vrej pe pământ
când culorile aprinse ale nimicului
se estompau în cuvânt,
în convulsii de fată amorezată se da,
ființa poeziei se lăsa curtată,
întrezăream prin crepuscul
și prin rodul viței de vie mustit
o altă poezie ce n-a fost așteptată,
un vin tulbure ca un vis
din care te trezești ostenit.
001358
0