Stropii de ploaie loveau sacadat acoperișul de metal. La fel ca în mai toate nopțile lungi de iarnă, stătea întins, privind în gol tavanul înghițit de intuneric. Mintea, golită de spaimele și
Șarpele sugrumă ghioceii albaștrii
Aripi negre întunecă începutul
Roua clocotește în hăul neființei
Lacrimi de sânge din cerul incolor
Sfărâmă visele ascunse în petale de
Lumea a devenit un vis bizar
Pentru cel care a avut îndrăzneala lui Icar
Cad lacrimi de foc peste aripile-i de șindrilă
Noroiul domnește peste universul de cleștar
Poarta bisericii e mare,
Era o zi de iarna, cu dulci insertii de primavara, ce strapungeau cerul violent de fum si praf de deasupra Resitei , care inlocuia de mult, cerul locuit de ,,sfinti\'\' al bunicilor nostri. La ,,
Sunt plecat demult de acasa. Nu stiu unde am stat, cine am fost sau daca am fost…..crampeie doar….mireasma padurii, o lumanare aprinsa alunecand lin pe râu si zâna mea cu ochii cât o mie de
Imi amintesc de tine
Un fior dulce-amar in vremea de dinaintea mortii
Sub soarele cu raze de gheata al sortii
Fulger de dincolo de zid ce strabate neantul din mine
Ai fost demult,
Noaptea e afara in strada. O aud cum latra gutural.O simt. E in spatele meu, nu vreau sa ma intorc. Nu ar avea nici un sens. E dejà in mine. Sau eu in ea. Totuna. Noaptea e goala, eterna,
