Noaptea e afara, in strada

Noaptea e afara in strada. O aud cum latra gutural.O simt. E in spatele meu, nu vreau sa ma intorc. Nu ar avea nici un sens. E dejà in mine. Sau eu in ea. Totuna. Noaptea e goala, eterna, nesfarsita…..dar totusi cat se poate de goala. Nu o mai vreau. Ma plictiseste. Si luna si stelele….. mi-e si teama sa le privesc mai atent, nu cumva sa vad firele care le tin agitate acolo sus. Am auzit zvonuri ca cineva se urca pe o scara in fiecare noapte si schimba intensitatea luminii stelelor si lunii. Si culorile. Nu, nu trebuie sa verific stiu ca e adevarat. Ambalajele care le privesc se bucura. Am vrut sa spun ,, mastile “dar masca presupune sa fie ceva, totusi, dincolo de ea. Ambalajele care se bucura!!!?? Oare cum e posibil ? Ce nonsens. Ca si noaptea asta. Sau poate bucuria in sine e un ambalaj. Nu ne mai iubim demult. Daca ne-om fi iubit vreodata. Ne intelegem perfect suntem unul si acelasi, dar nu ne iubim.Ne tinem prizonieri unul pe celalalt in custi reci sau in colivii de aur. NOAPTEA a murit!!! Ce teatral suna! Cum poate ceva care nu s-a nascut sa moara ? Nasterea e moarte, moartea e nastere….. cu ii pasa ! Tot o noapte. Totusi, sa vina cineva sa schimbe decorul asta. Omul cu scara intarzaie din nou.