Constantin Codreanu

Ioana, ca să înțelegi predilecția mea pentru „focul” din tilul poeziei, hai să îți spun următoarele: când aveam vreo 15 ani, eram foarte religios (cu timpul, din păcate, m-am mai schimbat) și frecventam regulat biserica din comună. Ca urmare, într-o bună zi, a venit unul din asistenții preotului, cei cărora li se spune „ipodiaconi” (un rang bisericesc inferior diaconului) și mi-a spus că preotul vrea să-mi vorbească. Am mers în altar unde mi s-a spus că, ținând cont de CV-ul meu și de scrisoarea de recomandare (altfel spus, vorbește lumea:)) aș putea să devin și eu unul din cei trei ipodiaconi. Am acceptat voios (adevărul e că veneau destule fete la biserică de vârsta mea și orice prilej de a ieși în evidență trebuia exploatat la maximum:)), mai ales că biserica, deși destul de mare, se dovedea neîncăpătoare în fiecare duminică/sărbătoare pentru că preotul avea dezlegare la citirea Cărții Sfântului Vasile (cei „mai merși” la biserică dintre noi știu ce înseamnă asta) și, în plus, erau vreo 2-3 posedați care întregeau un show absolut excepțional, mai ales la citirea Sfintei Evanghelii (nu intru cu nimeni în polemică vizavi de cât adevăr și câtă prefăcăorie era în acele posedări). Odată, într-o duminică ploioasă, (eram în niște pantofi noi și mă temeam că o să îi umplu de noroi până acasă și o să urle maică-mea la mine), am rămas după liturghie eu, plus alți doi ipodiaconi, dascălul și preotul, plus una din femeile posedate. I s-a citit o rugăciune din cartea sus-amintită, apoi a fost snopită (da-da, snopită) cu o cruce de argint și, pentru desăvârșirea ritualului, i-au fost tamponate coastele cu „copia” (un termen bisericesc slav, care ar însemna suliță, fiind o amintire a suliței cu care a fost împuns Iisus pe cruce, doar că, bineînțeles de dimensiuni reduse, cam cît palma). La un moment dat, femeia a început să urle într-un hal fără de hal și noi, ipodiaconii, ne uitam speriați unul la altul. Preotul ne văzuse și ne-a spus: „De ce vă temeți? De ce tremurați în fața diavolului? Râdeți de el!!! Râdeți în hohote”!!!!!! Dacă intra cineva în biserică atunci, ar fi crezut că ne-am atămâiat cu cu o cadelniță bucșită cu cânepă:):):)!!!! A fost prima dată când am râs de frică!!!!!!!
Acum, în ultimele 2 săptămâni, m-am surprins că nu mai râd deloc, sau dacă o fac, o fac pentru că mi-e frică de singurătate, iar focul din acest text e un epurator, un distrugător de vieți, e un diavol ce își bagă avid copia în viețile oamenilor semănând teamă și durere, dar, oricum, trebuie să continuăm să râdem pentru că știm că putoarea din gurile celor care urlă „Foc!” nu e mai puternică decât parfumul stelelor zidite în pomul de Crăciun!!!!!!

Sărbători fericite tuturor celor care au făcut parte, direct sau indirect, din viața lui Constantin Codreanu în 2006!!!!! La mulți ani!!!!!!

Iar ție, Ioana, îți mulțumec pentru trecere și semn! Te mai aștept!!!

E o frumusețe de text în care cei doi își sărbătoresc dragostea prin pierdere. Un cântec de lebedă plătit tribut pentru locul în galeria marilor iubiri. Place mai ales finalul textului prin ritmul nebun dat de alternanța „natura moartă, natura vie”.
Florine, ai un stil care îmi place la nebunie – propozitii scurte și majusculele la locul lor cu semnele adecvate de punctuație, poate pentru că este identic stiulului în care sunt scrise și majoritatea poeziilor mele, ce mai contează:)...
Mi-a plăcut foarte mult!!! O să revin!!!

Cu drag,
Constantin

Zborul într-o lume în care viața crede doar în divizări pare, iar ochii se bucură de primăveri deflorate cu picioarele pline de drumurile înșirate pe o tablă a unui câmp desenat cu creta desprinsă din velele unei corăbii a cărui căpitan își ține busola între polurile unei mări fără țărmuri.

Cu drag,
Constantin

O iubire răstignită în fața lui Dumneuzeu care asistă neputincios prin ochii sfinților la îngemănarea buzelor, conștient că nu mai poate alunga pe nimeni din Edenul ascuns între ziduri de icoane unde jumătățile își întregesc sufletele pe sub hainele murdare de iarnă și brad.

O poezie-sărut la fel de luminoasă ca nașterea lui Iisus!!!!
Frumos!!!

Cu drag,
Constantin

Sunt un conservator pur sânge, inclusiv normele de ortografie și punctuație. Înșiruirea s-a vrut a fi o scurtă listă de ordine care să denote atât graba celor care vor să plângă pe epoleți, cât și graba celor care se tem de lacrimile atât de preventive, atât de nedorite.

Iți mulțumesc pentru semn și te mai aștept!!!!

Un frumos colind-omagiu în ajun de Crăciun. Remarc aici că ești printre puținii pe acest site (alături de mine, desigur) care utilizează majuscule atunci când se referă la tot ceea ce ține de Dumnezeu.

Cu drag,
Constantin

Desprinderea de lume într-o chiuvetă a libertății totale. O clismă a sufletului ce se leapădă de greutatea aparținerii la un întreg care este eclipsat de segmentele punctate ce „cad unul într-altul”.

Un text extraordinar!
Felicitări!!!!

Cu drag,
Constantin

Albert, mulțumesc pentru aprecierea textului și pentru semnul lăsat. Plaga umanității va fi stârpită odată cu războiul, nu mai degrabă, crede-mă! Iar această poezie e mai degrabă un război interior pe care nimeni nu o să îl câștige pentru că victoria e la fel de nedorită ca și înfrângerea, iar capitularea presupune o pace temporară doar...

Tamara, ai extras exact esența acestui poem pe care l-am născut din foarte multă dorință de moarte, sper să îmi treacă...

Mulțumesc de trecere! Încercăm să mai scriem!!!

Durerea unei vieți care a uitat să înceapă atunci când lumea toată își recăpăta speranța printre cetinile prevestitoare de renaștere, iar paternitatea sta ascunsă într-un birou din camera alăturată ieslelor din care începuse o prăbușire în poezia numărătorilor voit greșite.

Remarc frumusețea tristă a „un grângurit mi se înghesuie în palmă”!!!

Cu drag,
Constantin

Funerarii în ritm de dansuri karaoke (frumoasă ideea:)) a unor draci îmbrăcați în roșu (la fel de frumoasă tautologia) care vibrează în urechele venelor speriind o inimă care urcă spre călcâi deși se bate din palme și se trece cu morți. O moarte mioritică negată prin acceptare din lipsa mioriței.

Cu drag,
Constantin

Un text care comemorează prostia omenească cuprinsă în învătături utopice despre capete de tuneluri și luminițe pe care le prindem din urmă exact atunci când ne grăbim să mai întârziem.

Cu drag,
Constantin

O poezie în care se ascund reproșuri puse atent pe rafturile textului de la care cerșim compasiune și bunăvoință pentru a putea gusta cu evlavie din cărarea spre livezile raiului în care palmierii înfloresc din muguri de nervi aruncați în tomberoanele unui trecut îngropat cu grijă în plămânii orașului ascuns sub tâmpla mâinilor cu care au fost culese cireșe din creștetul luminilor de pe panouri publicitare luminate de dimineți scurse din sticle de bere cu nume de care habar nu avem că există!!!
Agresivitatea interogatoriului de la început e calmată de renunțarea, alias acceptarea indiferenței, alias neputinței din final! O resemnare care mă sperie, Adela!:)

Cu drag,
Constantin

Este un ghem cu un fir care e împletit din două fire a cărui unitate indestructibilă vine din dragul celor doi care s-au întâlnit la șezătoarea iubirii spre revărsări de ape în izvoare de noi vieți a căror policromie va naște din ecourile unor săruturi de umbre pierdute în noaptea brodată cu îngemănarea a două suflete binecuvântate cu vigoarea firului de iarbă răsărit din feerii atemporale.
O poezie completă, simetrică prin excelență!!! Mi-a plăcut în mod special faptul că ai început cu tine, Maria și cu cu el, așa cum se întâmplă conform unui obicei general acceptat ca autorul să se dăruiască spre final cu umilința pentru cel drag urcat pe piedestal.

Cu drag,
Constantin

Un text în care anatomia unei mâini, în aparență pașnică, este supusă unei execuții conștiincioase și consecvente, cu fața la un zid (remarc autenticitatea oximoronului) acoperit cu paltoane largi încheiate cu zâmbete fericite desprinse din dansul mașinilor de carne care sfârtecă pești cu solzii plini de fundițe întinse peste tăcerea lor copilărească și albastră în care se zbat ca într-un cerc de lumină pe care o privesc din josul tavanului.

Cu drag,
Constantin

O poezie ca un autoavertisment (sună mai frumos în engleză, recunosc, selfwarning) despre pasul decisiv, un fel de circumcizie cerebrală, înainte de inițierea lumească a unui suflet care prevede o pervertire cu „umbrele din cerul rece”.

Constantin

Paganini și-a tăiat sinapsele cu coardele unei viori scăldată de ceața unei case clădite pe strada nopții în care ploaia țipă din chingile unui zbor peste mări și sufragerii desprinse din telefoane coborând din fulgerul ascuns între aripile unei păsări ce visează într-un nuc de la marginea verii cântatul unui greier din dedesubtul unei băi făcute printre urletele unei inimi desfăcută în 2 ½...
Constantin

O introversiune cardiaco-istorică printre balene și vulcane înșirate peste un suflet al cărui corp urcă pedestale în orașe întinse de-a lungul materiei străbătută de oase împletite în funii din ceară arsă monoteist și politeist în amintirea ultimilor plecați spre infinit!

Remarc comparația insolită „inima-balenă” cu Iona inside!!!

Cu drag,
Constantin

Mulțumesc mult pentru apreciere! Sper ca și pe viitor comentariile lui Constantin Codreanu să își păstreze din avântul inițial și din puterea de a schimba, cum spui tu, \"optica cititorului\". Oricum, interesantul din comentariile mele nu fac decât să reia frumusețea unor texte excepționale de care sunt foarte departe încă și, poate, pentru totdeauna:)!

Wow!!! Mi-a fost ridicat nivelul de acces!!!:) Merci frumos!!!!!!!!!!!