constanta mezdrea coman

Păstrează pentru oricât de târziu darurile primite cu sfială imaginea chipului meu fericit! ( mai aud...)

Iarna asta s-o împărțim frățește: Îți las și eu o zăpadă (cea de Crăciun, să zicem...) Lasă-mi și tu

L-am recunoscut privind Ursa cea Mare! Rătăcea prin traficul nopții stelare... Spre Calea Lactee osia mică intrase-n alunecare... În

Făr de nume...( nu strigasem...) Făr de glas...( doar murmura...) Și nici chip, de când orbisem Și întruna fulgera... Așteptarea, ca și timpul De Apoi și de prisos... Ne

Rătăcesc într-un fel în care rămân Deprinsă-n lumină, pe-o planetă aparte... Voi afla...numai Domnul știe ce spun Ce-ar mai fi...numai Domnul împarte! De-i pustiu

Iar se luminează de ziuă Privirea-n lumină se va alina! În grădina mea orice tulpină Spre soare se va înălța! Luminată privesc!În iluminare Mi-nchipui mai clar,pecât văd În

Într-atâta fulgerare Chiar și golul forme prinde Pune totul în mișcare Într-un fel ce ne surprinde! Înecate în lumină Strălucesc și se ascut Stânci masive,ca din lame

Natura mea umană, ființa mea Deîmpărțită la un secol par Rămâne gând în care eu apar Împrejmuită de ce pot visa! Colaterală sensului prescris Privirea-mi oglindește generos

Resemnare Întoarsă sau rămasă, eu nu mai știu cum sunt E o toamnă prea frumoasă, o îndur cu resemnare Lumina e lumină, Pământul e pământ Doar lumea este toată în veșnică

Viața mea cu tot ce-n vise S-a împlinit misterios Þine candelele aprinse Și credința întru Hristos!

Naivitate. Împlinim naivi poruncile toamnei Speriați de neorânduiala frunzelor... Recunoaștem, iată, dorul cel mai... Mărturisim libertatea înspre... Căutăm pe acela care...

Popas. Voi adormi în sâmburele meu Ca-n miezul de caisă aromată Pământul împrejuru-mi și în adâncu-i eu De harul încolțirii apărată! Va fi fost noapte când m-am mai trezit

Mă pomenesc dorind în dup-amiezi Și mă ridic să plec, s-apuc cărări Ce duc spre mine dinspre patru zări Spre care, destrămându-mă, cutez! Am poposit cât pentru a mă amăgi În

Stare. Caut drumul vieții cu privirea în rouă Simt împresurarea palidei culori Curcubeul iarăși, până o să plouă Se destramă în preajmă peste atâtea flori... Stare de

Lecția Ancuței. Astăzi la grădiniță am învățat despre panseluțe și toporași mămico! Ele, aceste flori sunt plăpânde și se hrănesc cu seva

Era aproape vară. ( fiicei mele, Simona ) Ce înalți sunt crinii, mamă A zis fetița mea... Era aproape vară Eram doar eu cu ea Afară, în grădină... Alăturea de

Încântătoare vreme Când rozele înflorind Deschid petale Parfumul oferind! Nemuritoare clipe De dor și de visare Ce ne aduc aproape Să admirâm o floare! Fragilă

La un zarzăr stingher lângă drum M-am oprit într-o seară de april Diafan...încărcat de parfum M-a atras cu un zâmbet subtil... Tresărind, fiecare din flori Plămădea aidoma

E visul fiecărui o stare de ființare E-n fiecare șansa de-a însufleți un vis Credința asta-i puntea ce-ajută acea cărare Ce trece peste toate, s-ajungă în necuprins. De s-ar

O lume în care încă n-am fost și nu-s Nici vrednică stăpână , nici robul prea supus Îmi stăruie în preajmă, în suflet și în minte Nu pot s-o las în urmă, nu pot s-o trec nainte.

Poemul Lumii de zâne în taină iubit De ele îmbăiat...primenit... Îndelung admirat...răsplătit... Printre noi de cu zori poposit După atâtea din spațiu și timp S-a trezit bucuros

Nu m-ocoli! Sunt gând! Și nu te depărta decât Pentru a putea gândi Și a mă vedea și tu Rotund.

Cât pentru a crede În frumusețea lalelelor Am venit... În parfumul de crin risipit Și-n ploile verii Și-n mine Cu uimire rostind!

Torent de neliniști ce curg în joc de lumini Dând visului farmec și vieții sclipiri În preajmă doar susur ce urcă-n tulpini Cu seva și dorul ce-ajunge în priviri... Se unduie în