colar gabriela

Atotputernicul paloș pe zilele mele destinul

uneori cuvintele se răsucesc în aer pur și simplu și eu privesc și timpul lunecă dinspre ceva înspre niciunde mă rog să nu să nu mi se închidă ochii de-atâta liniște simt cum ceva îmi

de patruzeci de ani respir aceeași dimineață cu gust de poem gol mă plimb pe un colț de tăcere sau pe alei cu aripi ruginite fără rost și crede-mă se spune că sunt un nebun fără ochi de

după-amieze târzii lalele și spini furnici alergând printre pietre iarba crescându-mi prin păr împrejur bucuria april albastrul ochilor mei atrage păsări

In albe nopti de toamne ruginii, Te regaseam in frunza care moare, Pictata in nuante de culoare, Pe sevalete albe-argintii. Iti cautam mirosul oriental, In flori tarzii de toamna ce suspina

M-am aplecat sa te sarut dar miroseai a visuri neimplinite Si a trup reavan. Te-am invaluit ca o boare, Ti-am luat privirea intr-a mea , Si m-am scufundat in adancurile Ochilor tai de

încă mai cred că a trăi este un verb palpabil din pricina zăpezilor au început să piară clipa versul fericirea ultimul zbor ce poartă-n spate universul și eu eu care am uitat să mă

Ar trebui să-mi fie frică de tine? -Eu spun ca da,pentru că nu mă cunoști Străino, Crezi că te vei pierde printre noi? -Incă nu ,dar va veni ziua aceea. Nenorocito, Crezi ca–mi pare rau

Păcătoasa stare de a fi literă-nainte de vorbire zbatere de țipăt înecat în lapte început de semn de întrebare risipit în noapte fel de O si A îndrăgostit de timp din țâța femeii

Zilele mele sunt la fel. Flori de gheață ce se ofilesc uneori Sub privirea vreunui soare , Muguri pleznind de gândurile Unui timp nenascut. Doar nopțile Se zbat in lumina celor două

întinde-ți zborul pe trupul subțire al nopții zvâcnind lumina se frânge sub tălpi de amurg uite cum plouă cu umbre prin suflet cresc aripi de vis în ciorchini eu tac la sânul cerului o

Preafericitilor, îngropați-vă anii și visul cu mâinile goale! Treceți apoi liniștit. Să nu cumva să treziți din adânc conștiința.

Presăram dimineți peste visul din mine. Se dezmiardă un nufăr Pe zâmbetul tău Amăgit de culoare, Rămâi? Răsăritul se scurge pe pleoapele grele Din ochiul de foc Al clepsidrei de

Eu nu scriu poezie. Eu trag cu praștia în stele inventând povești cu fluturi și lumini și îngeri care seamănă cu mama. Sunt un nebun care cioplește vise într-un fel ciudat. Și numai uneori

Adun in causul mainilor Speranta zilelor ce trec Pe linga inima mea, Si in nemarginirea timpului care se scurge Prin venele ostenite, Simt pulsatia vietii tale. Dorinta, E mai presus

ploi de tăceri gândurile mele curg zborul prin viață

privește-mă mai mult de-o eternitate îți spuneam în timp ce trăgeam peste mine frumusețea aceea ordinară coborâtă din tablourile unui pictor nebun ce-mi ascundea buzele într-o baltă de

Noaptea mă plimb , Transparentă . Pun un picior pe visul meu mov Și mă afund în el . Pluteeeeeeesc. Între ochiul meu drept Și gândul tău strâmb, Zace nebunia lumii Izbindu-se de-un

striveam între genele unui cerc trupul tău în mine eul se prefăcea țăndări te scuipam durere la capătul celuilalt ochi

Desigur locuiam într-un cerc Plin cu singurătate. Rătăceam uneori visând litere bleu Până ajungeam să dau cu capul De vreun nor fantomatic, Și atunci, Picuram cuvinte transparente Până îmi

Bate alt gând In tâmpla mea dreaptă Ca un clopot. Sau poate că visele Mi se sparg La poarta minții Toacă, Să iasă afară Libere, Ca o rugă Spre EL, Nevăzutul. Pentru tot ce nu am

limpede și adâncă precum fântâna privirea ei........ vulturi în cerc se rotesc ispitiți când ea trece