Cojocaru Valentin

Chiar te rog să mai comentezi textele,îmi face plăcere să am cu cine discuta.Este în primul rând vina mea că ideea nu reiese chiar atât de ușor.Textul rămâne ambiguu..
Ești prima persoană care mi-a dedicat atât de mult timp,nu pot decât să mă închin și să-ți ofer mulțumiri.

Cu apreciere,
Valentin

Am anumite „ticuri verbale” mai ales când este vorba de persoane necunoscute a căror privire spre trecut se dovedește a fi mai adâncă decât a mea…
Un comentariu deosebit de interesant, am versurile alături și uitându-mă la ele am realizat că, dacă privesc poezia ca un tot unitar, ideea reliefată este mult mai complicată decât mi-am dat seama la început. Am dorit o notă de ambiguitate, asta-i adevărat…din motive care vor devine clare imediat.
Fragmentarea de care îmi aminteai este prezentă nu numai în acele 2 versuri ci în toate unitățile strofice. Mai exact sunt 2 planuri: 1.cel reprezentat de mine („Am uitat…/ Și zâmbetu-i vag cădea pe buze Ca o alinare peste gânduri confuze.) 2.cel reliefat printr-o altă prezență( cele 2 strofe mai ample). Vocea poeziei se scindează în mod aproape imperceptibil.
Eu sunt limitat doar la un rol de observator(„am uitat”- realizez că ceva în mine lipsește,
„Și zâmbetu-i vag cădea pe buze/ Ca o alinare peste gânduri confuze”- doar o mimică a feței cu implicații sufletești pentru eul meu). Se poate observa că toate gândurile mele se opresc într-un timp prezent cu implicații la fel de actuale. Natura mea umană („E uman” din prima strofă- idee sugerată de cealaltă prezență) mă împiedică să văd dincolo de aparențe, în viitor...
Acum vine partea mai complicată…cel de-al doilea plan. Se observa o anumită superioritate dar și înțelegere(„E uman”), care provine ,aparent, din partea unei ființe ce și-a depășit condiția. Cât despre următoarele versuri, tonalitatea inspiră ceva din textele biblice(„Lasă povara conștiinței tale/Să atârne pe umerii mei.”)- un exemplu elocvent:”Lăsați copii să vină la mine”(lăsați copii=lasă povara; să vină=să atârne).
În final: „Te vei trezi când vei confesa fapte…Ce încă n-au străpuns zorii prezentului,”. Poate chiar cheia dezlegării misterului… Pauza este necesară pentru ca eu să pot asimila ceea ce se cere de la mine( ceva în genul unei spovedanii). Cuvântul „fapte” are o importanță deosebită. Atunci când se vorbește de viitor se poate spune: gânduri, visuri,etc- unicitatea constă în folosirea lexemului „fapte”. Dacă am sta să analizăm toate acțiunile noastre am realiza că ele converg către un inevitabil…
Aș mai putea vorbi mult dar mă opresc aici.
Nu știu ce idee să aleg…Ce mi-ai recomanda( având în vedere noua perspectivă)?
Îți mulțumesc pentru răbdare, îmi ofer scuzele că am putut face mai scurt comentariul meu.

Cu respect,
Valentin

Ați avut răbdarea să parcurgeți și să descifrați versurile pe care le-am creionat... Structura versurilor este cât se poate de simplă, trei versuri-trinitate. Totuși, pentru mine, ele reprezintă perfecțiunea. Cred că știți ce se spunea despre Creangă: \'atât de simplu încât nu știi de unde să-l apuci\'.
Cât despre exprimare...aș avea nevoie de câțiva ani de experiență.
Din nou vă mulțumesc.

Cu respect,
Valentin

Aș fi vrut să-ți dau un sfat pentru poezie. Dar, din păcate, nu am găsit nici măcar unu. Așa ceva se întâmplă când îți place ceva...
Probabil că textul a fost catalogat ca fiind \'Atelier\' din cauza rimei ușoare(cum am văzut că i se spune).

Cu respect,
Valentin

Noaptea inspiră sentimente dintre cele mai confuze,umbre a ceea ce vedem ziua cu rațiunea. Apreciez versurile tale prin stilul ce ne apropie.

Cu respect,
Valentin

Nu am dorit să jicnesc pe nimeni și îmi ofer scuzele dacă totuși am făcut acest lucru. Nu am nimic cu matematicienii, dimpotrivă, fac și eu parte din această categorie(mai mult fizician).

Cu respect,
Valentin

Mai mult Tudor Arghezi folosea un limbaj inedit, Nichita Stănescu mai puțin căuta rimele. Stai calm...și eu sunt tot la liceu de mate info! Deosebirea, presupun, este că eu dau bacul anul acesta, așa că trebuie să știu și literatură, fie că-mi place, sau nu.

Inima ta cum este?

Intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din imprejurimi. Nu dupa multa vreme, in jurul lui s-a strans o mare multime de oameni si toti ii admirau inima care era intr-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata. Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea.

Deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele...

Oamenii din multimea stransa in jurul tanarului au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batranului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice,locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi din inima concurenta, si acolo se vedeau rani larg deschise, inca sangerande.

- Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa?, isi sopteau uimiti oamenii.

Tanarul, dupa ce examinase atent inima batranului, si-a ridicat privirea si i-a spus razand:
- Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea - este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere!

- Da, a spus bland batranelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu,fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea - rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea.
Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre... a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se intoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor. Intelegi acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a incheiat cu glas domol si zambet cald batranul.

Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batranel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a intins-o cu maini tremurande. Batranul i-a primit bucata pe care a pus-o in inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrice si a pus inima tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.

Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranelului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.

Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima intreaga in piept! O inima perfecta, dar lipsita de frumusete...

Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?


Sper să-ți găsești liniștea,

Cu respect,
Valentin

Poate că la baza poezie Soranei stă exact tristețea. Și cine știe poate că-i și place să scrie( de fapt acest lucru e sigur, luând în considerare numarul de poezii).

Mi se pare drept față de tine să spun că aceste versuri nu sunt pe atât de vechi pe cât par. Cât despre mine…nu sunt atât de matur pe cât lasă de înțeles aceste versuri. Îți voi împărtăși un mic secret prin faptul că ai fost sinceră, aveam de gând să continuu să scriu până când voi da bacalaureatul deoarece aceste rânduri ce rimează, în general, îmi ordonează gândirea, mă ajută să exprim gânduri, sentimente…
Te-ai gândit la iubire, în primul rând, eu prin această poezie mai mult doream să exprim inevitabilul- acel „lichid negru”(din poezie) ce bate la porțile viitorului-( iubirea este inclusă, însă nu e singura…). Mai am 5 luni până la examenul final, apoi voi îmbrățișa acel inevitabil.

Cu respect,
Valentin

Nici eu nu sunt critic literar...Astfel încât îți voi spune ceea ce îmi place. Poezia este echilibrată ca structură( neomodernismul nu prea mă impresionează),dar în primul rând ai oferit acestei poezii un spirit melodios demn de apreciat. Ideile se împletesc natural și armonios.

Aprecierile mele,
Valentin

Nu are importanță dacă sunteți critic literar sau nu, atât timp cât vă exprimați gânduri sincere despre poezie( și nu despre mine), fie ele și critice, chiar vă invit. Perfecțiunea este departe de mine,iar dacă îmi arătați ce-mi lipsește vă sunt recunoscător...

Nu am numarat cate consoane sau vocale au cele doua versuri(iti apreciez rabdarea) ,insa, ceea ce am cautat a fost o anumita tonalitate. Daca aceasta a fost tonica atunci e bine si sunt multumit.

Cu apreciere,
Valentin

Această poezie este diferită față de stilul pe care l-am vazut până acum. Cu atât mai frumoasă... Ideea ca tot ce este nou si diferit intr-un final tot va fi incadrat intr-un tipar, i se va da un nume, ce poate că nici nu este reprezentativ, mi se pare relevantă pentru lumea în care trăim. Cât despre ultima strofă:\" să-mi dai un nume\". Interesant...până la urmă \'acel ceva\' totuși dorește să fie încadrat în banal căci în același timp va face parte și din real. Frica de singurătate stă la baza acestei alegeri?!

Cu apreciere,

Valentin

Interesant si-ti dau dreptate in mare parte… dar simt nevoia sa mai adaug ceva. Mai exact despre acel inevitabil. Pentru mine „inevitabil” este sinonim cu „destin”, despre care se spune că este „scuza celor slabi și opera celor puternici”. Eu cred că tot ce nu poate fi oprit are un scop, astfel încât chiar dacă îmi dau seama că voi pierde( îndepărtându-mă de anumite lucruri, apropiindu-mă de altele, etc) continuu să mă lupt cu mine însumi pentru a nu capitula. Prelungesc agonia, luptând, dar încerc astfel să pierd așa cum vreau eu! Într-un final durerea îmi va educa sufletul…
Desigur, tot ceea ce am scris este doar opinia mea, alegerea mea( căci despre asta este vorba).

Cu respect,

Valentin

Am încurcat poezia?!!

Ai descris o atmosfera plina cu pasiune, vag presarata cu anumite elemente de...efemeritate; daca nu ar exista moartea, sentimentele si-ar pierde din valoare, putand fi retraite la infinit.Mie, o astfel de abordare a poeziei imi place prin faptul ca rar m-am regasit in ea, iar in versurile tale simt ca aproape pot gusta din paharul pasiunii.

Cu apreciere,

Valentin

Ai descris o atmosfera plina cu pasiune, vag presarata cu anumite elemente de...efemeritate; daca nu ar exista moartea, sentimentele si-ar pierde din valoare, putand fi retraite la infinit.Mie, o astfel de abordare a poeziei imi place prin faptul ca rar m-am regasit in ea, iar in versurile tale simt ca aproape pot gusta din paharul pasiunii.

Cu apreciere,

Valentin

Cuvintele sunt lipsite de față, dar sunt pline de suflet; așa că nu văd ce importanță are o poză în toate aceste rânduri. Dacă tristețea se transformă în creație atunci există, cel puțin, un sâmbure de fericire că ai reușit să te eliberezi de ea, exprimându-te...

Cu respect,

Valentin

Acum tu m-ai convins pe mine sa continuu sa te citesc