Cojocaru Valentin

Ați avut răbdarea să parcurgeți și să descifrați versurile pe care le-am creionat... Structura versurilor este cât se poate de simplă, trei versuri-trinitate. Totuși, pentru mine, ele reprezintă perfecțiunea. Cred că știți ce se spunea despre Creangă: \'atât de simplu încât nu știi de unde să-l apuci\'.
Cât despre exprimare...aș avea nevoie de câțiva ani de experiență.
Din nou vă mulțumesc.

Cu respect,
Valentin

Aș fi vrut să-ți dau un sfat pentru poezie. Dar, din păcate, nu am găsit nici măcar unu. Așa ceva se întâmplă când îți place ceva...
Probabil că textul a fost catalogat ca fiind \'Atelier\' din cauza rimei ușoare(cum am văzut că i se spune).

Cu respect,
Valentin

Noaptea inspiră sentimente dintre cele mai confuze,umbre a ceea ce vedem ziua cu rațiunea. Apreciez versurile tale prin stilul ce ne apropie.

Cu respect,
Valentin

Nu am dorit să jicnesc pe nimeni și îmi ofer scuzele dacă totuși am făcut acest lucru. Nu am nimic cu matematicienii, dimpotrivă, fac și eu parte din această categorie(mai mult fizician).

Cu respect,
Valentin

Inima ta cum este?

Intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din imprejurimi. Nu dupa multa vreme, in jurul lui s-a strans o mare multime de oameni si toti ii admirau inima care era intr-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata. Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea.

Deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele...

Oamenii din multimea stransa in jurul tanarului au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batranului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice,locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi din inima concurenta, si acolo se vedeau rani larg deschise, inca sangerande.

- Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa?, isi sopteau uimiti oamenii.

Tanarul, dupa ce examinase atent inima batranului, si-a ridicat privirea si i-a spus razand:
- Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea - este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere!

- Da, a spus bland batranelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu,fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea - rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea.
Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre... a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se intoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor. Intelegi acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a incheiat cu glas domol si zambet cald batranul.

Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batranel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a intins-o cu maini tremurande. Batranul i-a primit bucata pe care a pus-o in inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrice si a pus inima tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.

Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranelului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.

Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima intreaga in piept! O inima perfecta, dar lipsita de frumusete...

Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?


Sper să-ți găsești liniștea,

Cu respect,
Valentin

Poate că la baza poezie Soranei stă exact tristețea. Și cine știe poate că-i și place să scrie( de fapt acest lucru e sigur, luând în considerare numarul de poezii).

Mi se pare drept față de tine să spun că aceste versuri nu sunt pe atât de vechi pe cât par. Cât despre mine…nu sunt atât de matur pe cât lasă de înțeles aceste versuri. Îți voi împărtăși un mic secret prin faptul că ai fost sinceră, aveam de gând să continuu să scriu până când voi da bacalaureatul deoarece aceste rânduri ce rimează, în general, îmi ordonează gândirea, mă ajută să exprim gânduri, sentimente…
Te-ai gândit la iubire, în primul rând, eu prin această poezie mai mult doream să exprim inevitabilul- acel „lichid negru”(din poezie) ce bate la porțile viitorului-( iubirea este inclusă, însă nu e singura…). Mai am 5 luni până la examenul final, apoi voi îmbrățișa acel inevitabil.

Cu respect,
Valentin

Nici eu nu sunt critic literar...Astfel încât îți voi spune ceea ce îmi place. Poezia este echilibrată ca structură( neomodernismul nu prea mă impresionează),dar în primul rând ai oferit acestei poezii un spirit melodios demn de apreciat. Ideile se împletesc natural și armonios.

Aprecierile mele,
Valentin

Nu are importanță dacă sunteți critic literar sau nu, atât timp cât vă exprimați gânduri sincere despre poezie( și nu despre mine), fie ele și critice, chiar vă invit. Perfecțiunea este departe de mine,iar dacă îmi arătați ce-mi lipsește vă sunt recunoscător...

Nu am numarat cate consoane sau vocale au cele doua versuri(iti apreciez rabdarea) ,insa, ceea ce am cautat a fost o anumita tonalitate. Daca aceasta a fost tonica atunci e bine si sunt multumit.

Cu apreciere,
Valentin

Această poezie este diferită față de stilul pe care l-am vazut până acum. Cu atât mai frumoasă... Ideea ca tot ce este nou si diferit intr-un final tot va fi incadrat intr-un tipar, i se va da un nume, ce poate că nici nu este reprezentativ, mi se pare relevantă pentru lumea în care trăim. Cât despre ultima strofă:\" să-mi dai un nume\". Interesant...până la urmă \'acel ceva\' totuși dorește să fie încadrat în banal căci în același timp va face parte și din real. Frica de singurătate stă la baza acestei alegeri?!

Cu apreciere,

Valentin

Interesant si-ti dau dreptate in mare parte… dar simt nevoia sa mai adaug ceva. Mai exact despre acel inevitabil. Pentru mine „inevitabil” este sinonim cu „destin”, despre care se spune că este „scuza celor slabi și opera celor puternici”. Eu cred că tot ce nu poate fi oprit are un scop, astfel încât chiar dacă îmi dau seama că voi pierde( îndepărtându-mă de anumite lucruri, apropiindu-mă de altele, etc) continuu să mă lupt cu mine însumi pentru a nu capitula. Prelungesc agonia, luptând, dar încerc astfel să pierd așa cum vreau eu! Într-un final durerea îmi va educa sufletul…
Desigur, tot ceea ce am scris este doar opinia mea, alegerea mea( căci despre asta este vorba).

Cu respect,

Valentin

Am încurcat poezia?!!

Ai descris o atmosfera plina cu pasiune, vag presarata cu anumite elemente de...efemeritate; daca nu ar exista moartea, sentimentele si-ar pierde din valoare, putand fi retraite la infinit.Mie, o astfel de abordare a poeziei imi place prin faptul ca rar m-am regasit in ea, iar in versurile tale simt ca aproape pot gusta din paharul pasiunii.

Cu apreciere,

Valentin

Ai descris o atmosfera plina cu pasiune, vag presarata cu anumite elemente de...efemeritate; daca nu ar exista moartea, sentimentele si-ar pierde din valoare, putand fi retraite la infinit.Mie, o astfel de abordare a poeziei imi place prin faptul ca rar m-am regasit in ea, iar in versurile tale simt ca aproape pot gusta din paharul pasiunii.

Cu apreciere,

Valentin

Cuvintele sunt lipsite de față, dar sunt pline de suflet; așa că nu văd ce importanță are o poză în toate aceste rânduri. Dacă tristețea se transformă în creație atunci există, cel puțin, un sâmbure de fericire că ai reușit să te eliberezi de ea, exprimându-te...

Cu respect,

Valentin

Acum tu m-ai convins pe mine sa continuu sa te citesc

Marea dilemă a vremurilor în care trăim este aceea că avem nevoie de o religie, însă nu-i găsim un Dumnezeu; și ceea ce ne așteaptă este un viitor ateu, deoarece nu vom mai ști ce să simțim, și mai important, cum să simțim. Păcat...

Da, și mie mi se parut interesant și relevant pentru poezie.

Va mulțumesc pentru timpul acordat...
Aceste rânduri sunt ca un fel de moto, nu poezie in adevăratul sens al cuvântului(oricare ar fi acela:)).