Poezie
Știam că va veni o zi
reeditat
1 min lectură·
Mediu
eu sunt femeia cu fantezia înmuguririi atârnată de fuste
locuiesc tot aici între cer și pământ
trece prin mine masa tăcerii sculptată de timpuriu
dar port pe buze aceleași cuvinte simple de buzunar
în gât mi se înnoadă o ploaie întoarsă
brațele mele au însemnele liliacului alb
în pântec mi se ascunde o poveste cu început murmurat
peste pleoape îmi poposește zănatic vânticel de aprilie
fără să-i tulbur nuanțele despre fluturi
cu el mai înalț câte o noapte ca pe un zmeu
dintre coperți de femeie însingurată
cu genunchii juliți din zboruri sparte de orgolii
se prăbușesc nesusținute dinspre nicăieri
îmbrățișări în formă de spirală
urmele către tine nu mă pot duce mai jos de pământ
știam că va veni o zi
niciodată devreme
niciodată târziu
când îți vei aminti de pălăria uitată
în colajul unei fotografii de demult
nu ți se pare că primăvara asta seamănă cu un bebeluș din flori ce așteaptă să fie botezat
033917
0
mă bucură să te regăsesc.
Ela