Eu, sub imperiul emotiilor numit \"Virtualia\"

Ei bine, am depășit virtualul și am ajuns la Iași.Am urcat scările pîna în pod și chiar mai departe în podul sufletelor.Special pentru acea seara, gîndurile au dospit în cuvinte și cuvintele s-au copt, luînd forma unei cărti, ce împrăștia arome de cerneală tipografică.Am luat o carte în mînă, am mirosit-o și am rasfoit-o cu poftă.Alma, mi-a spus mustrătoare: Codrina, nu se deschide cartea în seara asta, e încă udă.Am zîmbit și mi-am văzut mai departe de hrană, ca un copil pe care nu-l potolești ușor.Fiecare a recitat cîte o poezie, doua.A venit și rîndul meu.Doar am citit, așa cum spunea Filip, parca citeam instrucțiunile de folosire ale unui produs nou.Aș fi vrut să-mi priviți umbra și nu chipul.Aș fi vrut să-mi ascultați gîndul și nu vocea.Umbra și gîndul nu trădează emoții.Dar, n-a fost așa.Mi-a tremurat vocea, tremuram și eu ca să mă scutur parcă de emoțiile împrumutate de la cei din sală. M-am transformat cu „Transformare”.Ucigător de frustrant. Spre sfîrșit, Alma m-a întrebat cum mi s-a părut.I-am răspuns : a fost cel mai frumos cenaclu, chiar dacă-i singurul din viața mea. S-a lăsat cu autografe, zîmbete, dulciuri, fotografii, dîra de impresii... Noaptea, în camera, am vorbit cu Silvia mai puțin despre poezie și mai mult despre idealurile femeii. A fost așa cum v-am spus, aventura vieții mele.M-ați extras cu persuasiune din cîmpul în care gravitez în fiecare zi. Am ajuns acasă, am închis o ușa în urmă și mi s-au umezit ochii. Nu știu de ce …poate știți voi, acești frumoși nebuni ai www.poezie.ro