Un gand efemer, o stare perena

Am pornit intr-un periplu prin poezie si m-am uitat printre rime si stihuri. Am citit nestingherita din poezia ce mi se oferea si unele poezii chiar le reciteam de zeci de ori. Mi-am bucurat mintea si atunci, in acea stare de beatitudine mi-am spus: de ce n-as incerca si eu? Pana acum am scris cate ceva si n-am aratat nimanui si asta nu din egoism ci doar pentru ca asa am simtit. N-am facut nimic altceva decat sa-mi transfer gandurile in scrieri. Aceste scrieri nu le denumesc nicicum…sunt doar ganduri. Asadar m-am inscris repede in acest site si la fel de repede am si expediat cate ceva din ceea ce-am scris. Am asteptat cu nerabdare sa citesc ceva despre „gandurile” mele. Si asteptarea mea nu s-a dovedit a fi prea lunga. A venit! Am citit si am recitit. Am simtit ca-n zborul meu catre voi mi s-a smuls o pana, doar o pana si totusi cata durere iti poate pricinui o rana care la suprafata e aproape imperceptibila dar care in profunzime iti provoaca o durere acuta, asurzitoare, o durere pe care ai invatat-o doar din carti, doar din povesti. Ei bine n-am crezut ca pot invata sa ma doara, n-am crezut ca pot „duce”. Am inteles ca orice sfat nu e decat o discreta observatie. M-am simtit ranita ca o perla de nisip. M-am strecurat timida in scoica pe care am parasit-o prematur. Am zabovit o fractiune de timp si-am parasit-o prea vindecata pentru o vreme. Am iesit, mai colorata, sa-mi ostoiesc iar dorul de-a transforma gandurile in scrieri si de a le prelinge pentru mine, pentru voi, pentru o stare pe care o vreau perena. Voi reveni!