Jurnal
nu mai știu nimic despre mine
reeditat
1 min lectură·
Mediu
nu mai știu nimic despre mine
plictisită singurătatea aceasta încă neterminată
de la înălțimea suspinelor hăituite de melancolie
își poartă tristețile vieții cu ochii pe ceasul din perete
semnele se arată fără să le cunoaștem numărul
prin fereastra murdară de nori albi
bine că există cerul altfel cine ar mai iubi oamenii
de ce copacii înnoptează cu frunzele înspre amiază
iată visele noastre împrăștiate sub stele
se simte căldura ta cum coace merele verzi
lumea iese pe faleză elegant îmbrăcată
ultimul surâs așteaptă în camera de alături
deschizând lotusul înzăpezit al sinelui
s-a întors iar paznicul ploilor de noapte
respirând sacadat în tăceri netraduse
suntem orbii ce numără frunze
neliniștea ți-a dat formă și chip
stele căzătoare se îngroapă chiar la mine în pat
noaptea îmi lasă peste tot amintiri fără scuze
și peste ochii tăi coboară cuminți din ploile de toamnă
lumina călăuzei în așteptarea chemării
aleargă după noi dimineți ipocrite confuze
(fraților raiul nu mai e ce-a fost odată)
secundele eu le simt păcătuind fără grabă
timpul – ultima mască a înfrângerii
orizont și destin
plictisită singurătatea aceasta încă neterminată
de la înălțimea suspinelor hăituite de melancolie
își poartă tristețile vieții cu ochii pe ceasul din perete
semnele se arată fără să le cunoaștem numărul
prin fereastra murdară de nori albi
bine că există cerul altfel cine ar mai iubi oamenii
de ce copacii înnoptează cu frunzele înspre amiază
iată visele noastre împrăștiate sub stele
se simte căldura ta cum coace merele verzi
lumea iese pe faleză elegant îmbrăcată
ultimul surâs așteaptă în camera de alături
deschizând lotusul înzăpezit al sinelui
s-a întors iar paznicul ploilor de noapte
respirând sacadat în tăceri netraduse
suntem orbii ce numără frunze
neliniștea ți-a dat formă și chip
stele căzătoare se îngroapă chiar la mine în pat
noaptea îmi lasă peste tot amintiri fără scuze
și peste ochii tăi coboară cuminți din ploile de toamnă
lumina călăuzei în așteptarea chemării
aleargă după noi dimineți ipocrite confuze
(fraților raiul nu mai e ce-a fost odată)
secundele eu le simt păcătuind fără grabă
timpul – ultima mască a înfrângerii
orizont și destin
064.560
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Codrina Verdes
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 177
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Codrina Verdes. “nu mai știu nimic despre mine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/codrina-verdes/jurnal/143196/nu-mai-stiu-nimic-despre-mineComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MVm-am incurcat in secundele ce deschid ferestre spre diminetile norilor murdari pe care nu-i spala nimeni. ascundem cuvintele in lumina calauzei asteptand ingerii sa imbrace faleza in alb. am gresit numarand frunzele intre doi orbi orizont si destin.
0
CVNarcisa, ai perfecta dreptate in ceea ce priveste remarca ta asupra acestui text: îmi pare că fiecare vers aproape ar putea fi sau naște un poem. Nu-i vina mea:)
Victor, sper ca incurcaturile tale sa fi fost de bun augur:)
Ma bucur ca v-ati facut timp si pentru acest text si va multumesc pentru semnele lasate.
Victor, sper ca incurcaturile tale sa fi fost de bun augur:)
Ma bucur ca v-ati facut timp si pentru acest text si va multumesc pentru semnele lasate.
0
CADin cînd în cînd lamentația ta scapă accente delicat-tonice:
iată visele noastre împrăștiate sub stele
se simte căldura ta cum coace merele verzi
sau
ultimul surâs așteaptă în camera de alături
deschizând lotusul înzăpezit al sinelui
dar mai ales
lumina călăuzei în așteptarea chemării
care-mi sună a melancolie trakliană.
iată visele noastre împrăștiate sub stele
se simte căldura ta cum coace merele verzi
sau
ultimul surâs așteaptă în camera de alături
deschizând lotusul înzăpezit al sinelui
dar mai ales
lumina călăuzei în așteptarea chemării
care-mi sună a melancolie trakliană.
0
CVNejustificata amanare a raspunsului la comentariul tau. Poate pentru ca, nu am nimic de spus, doar un sincer multumesc de trecere.
0
SCcand ai timp, dar mai bine spre seara, intra la mine pe messenger sa iti dau ceva...ceva :)
0
își poartă tristețile vieții cu ochii pe ceasul din perete
se simte căldura ta cum coace merele verzi\" și ultima strofă mi-au plăcut mult, mustind de imagini puternice, deschizând o poartă emoțiilor, păstrând poezia până la frângerea gândului. Deosebit poem am găsit aici, doar ultimele două versuri mi-au forțat oarecum primirea, poate datorită senzației de limitare într-o definiție, deși tu cuprinzi orizontul și destinul în ea :)
Recitind, îmi pare că fiecare vers aproape ar putea fi sau naște un poem, cu toate astea ai reușit să le armonizezi într-o atmosferă căreia cu greu mă sustrag.
Felicitări, mie mi-a plăcut mult.