Detest cum soarele bate sfâșiindu-mi fața,
Iar petele de sânge verde ard podeaua,
Detest cum te uiți la mine sfidătoare-n umbră,
Iar scaunu` de sub mine nu-i decât beleaua.
Chipul tau s-aruncă
Iar deschid ușa închisă
Ce ascunde false comori,
Mă-ndrept spre lumea prinsă
În peretele plin de orori.
Privesc, dar ochiul se schimbă
În verdele nostru etern,
Chiar dacă un roșu
și s-au panicat
au aruncat cu creierii în pereți
s-au strivit din neputință
ideologii ce-mi urlă în cap
râurile de sânge turbate
și cu deșeuri esențiale
mi-au inundat tot
Gândurile îmi sunt lipite cu bandă izoliera,
iar ultimul chiștoc de fericire
l-am fumat demult.
Pielea-mi erupe râuri de nesimțire,
ce umplu paharul din mintea ta.
Te crezi rege
Erau niște copii cu un bici,
căci puși de-alungul, el îi depășea,
și încercau să maltrateze aerul,
încercau să-i dea o formă, precum Enescu la vioară...
și el urla, aruncând cu spini în
Deodată , florea s-a dus la munte, îmbiată de plantele medicinale..
Iar neghina a rămas printre culturile de oameni,
Și a sperat că într-o zi va fi însăși floare, dar a realizat
Că o groapă
Tu copil plăpând în ploaie
Ce te uiți in sus și negi,
Lacrima-ți e umbra iară
Ca și sclavul între regi.
Rătăcit printre iluzii
Desenate pe o piatră,
Vezi in inimă, pustii,
Acea licărire
se prea presupune că urâtul din urât se naște,
dar eu sunt văr cu Platon.
urâtul se naște din frumos, căci din el frumosul mai frumos apare
și ce a fost frumos
urât devine.
Se prea
CB