Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Text vechi

L.

2 min lectură·
Mediu
Dintre surâsul palmelor tale
nu rămâne decât sărutul –
fericirea... cea cu care zâmbești
franțuzește
și abajurul veiozei de la capul tău
pe care luna o împrumută pe timpurile de eclipsă.
Iubito, nu există zebre,
e numai numărătoarea mea pe bețe albe
a iernilor ce trec
sculptate polifonic în asfalt
asemenea anotimpurilor pe scutul lui Ahile
și gândul, toiag cu mâner de aur
la brațul depărtărilor
sprijinit în tâmpla lătratului de lup
la mijlocul amurgului.
Și numai înainte să adorm
când glasurile celor ce nu au somn
izbesc clopotele de sânge decăzute-n șoldurile tale
îmi julesc genunchii și-mi lipesc pieptul
de pentagrame –
Iartă-mă, am dat nume celui fără de nume
mi-am îndoit genunchiul în lespezi și la rându-mi
m-am lăsat botezat de fiecare trecere mai lentă
sau mai rapidă
cum toamna bate pe umăr frunzele
cu prietenia ruginită
sau galbenă
Am dat nume de femeie bătrânilor molizi
ca serile să pot adormi sprijinindu-mă în ei
până la inele
prin care îmi trec bustul
și încep să visez în spirale.
Am donat bătăi de inimă
pentru amintirea ta care avea nevoie de transfuzie –
sentiment șerpilor din părul Meduzei
și sine pentru gornistul care mă trezește
suflând diminețile bucăți de suflet.
Mă întorc către tine Psyhe, atotștiutoareo
cu tălpile mașini de tuns iarba în fața ta
alergând pe câmpiile adolescenței
te întreb dacă mâna care se vede
nu poate pipăi nevăzutul
dacă nisipul nu poate
linge tălpile vântului
atunci eu pe cine și în ce fel
am atins
atât de puternic
încât mi-a crescut în palmă
bătătură asta de trup?
Mă întorc atât de repede
încât amintirile se înfășoară anticardinal pe mine
iar tu mă apuci de frunte și gândești
că ai putea toarce,
ploile și vânturile, piscurile mările
când îți închizi ochii –
un sărut se desface în palma mea
Și bazine albastre-mi curg pe brațe
și mari balize plutitoare-mi atârnă pe umeri
oricât de mult mi-aș întinde mâinile din port
nu te-ndepărta de nici un culoar...
numai azi apa se schimbă
când fericirea-i pentru înot.
0123.994
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
337
Citire
2 min
Versuri
62
Actualizat

Cum sa citezi

Claudiu Tosa. “Text vechi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/claudiu-tosa/poezie/81328/text-vechi

Comentarii (12)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@jipa-laviniaJLJipa Lavinia
Mda...textul mi se pare putin chinuit..O sa pierd din nou tramvaiul cu numarul 14 si nici sa inot nu stiu...Poate ma inveti tu odata...Sau poate nu sunt decat un divizor al lui 3...O sa visez alta floare albastra de data asta...
Lavinia
0
Rretras
Daca macar 10% de pe site ar scrie macar la fel de bine, ar fi un castig valoric imens.
In traducere, mi-a placut poemul, are vigoare dar mai ales are poezie.
PS
Cum te-ai procopsit cu nivel zero, Claudiu?
0
Distincție acordată
@silvia-caloianuSCsilvia caloianu
Originale expresii, imagini, contureaza o afectiva atmosfera poetica...Ma urasc, ma urasc, ma urasc pentru ca sunt atat de emotiva, ca...ma ingenuncheaza, poezia!
Imi e frica sa-ti spun cuvinte mari, dar le meriti...
0
@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
lavinia, tu ce crezi ca esti ?

costel, \"traducerea\" ta ma bucura :)
e una din parerile care conteaza poate cel mai mult.chiar ma gandeam daca s-o intampla vreodata sa ajungi si pe sub un text de-al meu.stiu ca mereu esti sincer si spui lucrurilor pe nume si nu-n ultimul rand apreciez spiritul tau critic foarte mult.
nivelul 0 e o poveste lunga.hai sa-ti dau ceva sa te documentezi mai bine:
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/71320/index.html

silvia, eu ce sa mai zic? multumesc frumos.
da-le incolo de cuvinte mari.cand ne vedem ne imbatam si sa vezi atunci cuvinte mari.care eu cand ma imbat e imposibil sa nu spun \"cuvinte mari\" vreunei fete care trece pe langa mine :)))
merci pentru semn, prezenta ta aici e importanta pentru mine, la fel si ceea ce mi-ai spus pe messenger.

thanks
0
@mihaela-maximMMMihaela Maxim
palma surâsului tău culeg iarbă de rouă
să-mi leg setea cu șerpi uriași, în snopuri
veioza era o lanternă, abajurul o lacrimă, toate se întâmplau într-un plic ștampilat pe buzele mele
secret ucis în vârful de sabie aprins în ultima lumânare
cu ceara fierbinte...
ai învățat și tu să numeri pe același abac al mărgelelor de sticlă încrucișând din priviri același spațiu al iubirii
vin, citesc, adorm, mă îmbăt de cuvinte, ca la mine acasă
:)

0
@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
miha, nu stii ca nu-i bine sa te imbeti singura?
eu sunt available any time to join :)

merci pentru cuvintele frumoase
0
@ioana-barac-grigoreIGIoana Barac Grigore
Claudiu intr-o sensibila pasa romantica, fara clichees, fara regrete, indiferent de vechimea textului. spirala unei experiente din care a ramas o amintire de pus in album, dar nu in sertar. vers cantat frumos, ca o muzica de film trist cu happy-end. fictiune onirica a unei alte fictiuni onirice... ca pestii lui Esher.

felicitari
0
@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
ioana, este un \"text vechi\" pentru ca este scris de un \"clau vechi\".
dar \"clau vechi\" s-a cam trezit acum cateva zile si a scris textul asta pentru cineva.de la o vreme mereu scriu pentru \"cineva\", cand e Cristina, cand e Cristina, sau Cristina.mereu una din ele.
persoana pentru care am scris textul zice ca nu crede ca-i pentru ea, ci pentru Cristina.eu am zis ca sa fie sanatoasa.
oricum nu-l merita.

p.s: sper sa fi inteles ideea cu Cristina.e la fel ca-n motto-ul meu.chiar o iubesc.marele mister ramane cine e Cristina, daca e numele propriu sau sensul figurat.dar ea stie desi niciodata nu-i spun.
chiar ma gandeam ca atunci cand ma vad cu ea tre sa-i cumpar un papitoi cat ea de mare, ca am vazut unul care seamana cu ea.
:)
0
@radmila-popoviciRPRadmila Popovici
Oricine, femeie, ar dori să te fi inspirat. Cine te-a învățat, maestre, atît de bine ce vrea să audă femeia? Ar trebui să n-aibă auz să nu te-audă. Mă bucur că am ales din prima anume acest \"text vechi\", căci cum ți-am mai spus-o înclin de patrea \"vechiului clau\".
0
@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
stii cum oscileaza curentul alternativ nu?
cam asa oscilez eu de la o vreme, cand in partea aia \'noua\', cand in cea \'veche\'.
am mai scris 4 texte.o veni ea si vremea aia sa le postez, ca deocamdata ma tot bate inspiratia si na, zic sa le postez asa deodata pentru ca au legatura unul cu altul.
legat de ce anume vreau sa auda femeia, ma crezi ca acum sunt intr-o stare mai aiurea si ma gandesc la ce ar vrea sa auda barbatul?
:)
0
@anda-andriesAAAnda Andrieș
Claudiu,

Când intri pe YM-ul cuiva, e ca si cum i-ai intra în casã! Dacã vrei sã fi primit saluti frumos, nu scuipi!
A fost off topic la textul tãu, dar cu asta te alegi când absolvi cei sapte ani de acasã la fãrã frecventã.
0
@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
n-ai tu treaba, sincer.
0