Poezie
Supărare
1 min lectură·
Mediu
1. Simbolurile ospeției stau părtașe.
Omul era trist. Părul cărunt din cauza murdăriei
de ipsos alunecase pe ochi. Ochii sunt și ei distruși.
(Rostul simțurilor lui este de a se așterne în vadul
durerii de a simți). Mă invită să iau loc. - Mulțumesc.
E amuzant și prânzul ostracizat: sare, cuțitul - să-mi tai
gâtul dacă știu la ce folosește - și pâine. Oricum ar fi,
el se declară în conștiința lui mulțumit de o asemenea
supărare deosebită.
-Nimeni nu dorește să-l supere îndreptățindu- cu ceva.-
- Șezi, străine, să-ți istorisesc drama existenței mele.
2. De două ori neagră toartă se apropie de mâna
mânată de sete, la han întârzie lumea să bea, un om
negru cu încălțările-n picioare cade ca un arnăut
peste pure sentimente, peste sete, sparge ulciorul,
- fiți atenți, fugiți, fugiți, urlau îngorzitor bețivii în jur,
omul își puse lipsit de apărare în fața așteptării capul
sub tăișul morții. Masa o șterge birtașul și ceilalți încă
privesc sub efectul scurgerii cronaxiei. Sunt beți.
Preotul binecuvântează. Numai la gândul că acela s-ar fi
putut răzgândi și plânge de necaz.
002.874
0