Andezit fără clipit

te stâncești pe lângă mine, munte, retrase

sunt chipurile tale de viață vegetală parfumată,

incantații de nuanțe de clorofilă, clipe de flori

îmbătătoare, clipe de flori întristătoare,

polenizate de aripi rare ...

îți dezgolești mijlocul indecent, culme,

mijlocul gri de andezit la care mă uit

fără să știu dacă trebuie ocolit... pătruns

sau domolit...

dar știu că lângă tine voi odihni cu Sfarmă-piatră

și-am să-ți pătrund în vintre-încetișor,

pușcându-te cum vânătorul pușcă fiara prinsă-n

capcană...

și iartă-mă, golașă culme, că-ți zgârii frumusețea

necioplită,

căci dacă nu mă vrei, voi așterne pe pielea ta dezgolită de centura verde tatuajul reginei dace

din visele mele alexandrine, pe care o văd în chip

de licurici, ars de-ntuneric și clipind ca vântul

șuierător din stâncă... atins subit de dragoste

adâncă...