claudiu banu

nici nu m-am trezit bine ca m-am trezit intre versurile tale, cazute dintr-un buzunar aiurit direct in inima. ultima oara cand am privit tavanul cum cade a fost acum cateva minute cand am descoperit din nou ca apa e mai rece dimineata, si pot inca sa mai raman masca cand ma recunosc in omul ala ratacit in oglinda versurilor celorlalti.
apoi am inchis ochii.

Spune-mi Claudiu, te rog. Nici macar la serviciu (in ditamai compania) nu vorbim cu dumneavoastra. Si acolo ca si aici ma simt membru al unei mari familii, asa ca ma comport ca atare.
Eu ma declar incantat de noua forma a poeziei.
Ca sa te citez: Numai bine!

Intradevar,am fost destul de neatent, asa ca primiti scuzele de rigoare.
Andreea scrie pe orice@agonia.ro sau daca vrei mai specific iti pot da eu o adresa dar nu am sa o fac publica aici fara permisiunea lui Radu. Eu: c4l4tor@yahoo.com

Onoarea este si de partea mea. Bineinteles ca nu ma surprinde domeniul pe care il ataci adiacent.Te am mai citit eu pe ici pe colo, chiar imi amintesc cu placere de cateva lucruri (...oameni politici-doar politica-i ...., eu sunt rural, tu esti mai citadina. ) Daca imi amintesc bine, chiar tu spuneai undeva ca Dumnezeu e mort, asa ca putem sa facem orice cu El. Eh uite cu treaba asta asta nu ma simt eu comfortabil. Chiar si acum cand am scris cuvintele astea imi vine sa ma uit peste umar in spate, sa vad cine se uita...

Uite ca mi-am scos si manusile de box si tastez.Nu ca as avea vre-o legatura cu cel din poezia ta, dar imi vine sa urlu: YEEEEEEEEEEEAAAAAAAHHH!Asta e poezia care mi-a facut dimineata mult mai putin \"lugubra\".
Recunosc ca am ajuns aici pe urmele unui comentariu la un text al sirenei, dar am fost mai mult decat placut surprins de ceea ce am gasit. Diamante. Super. Plec sa te mai citesc!

Mai nou și marfa, ambalajul vinde
Dovada iată zace scrisă,
In epigrama ce-I mai sus comisă
In cinstea Ei, poate așa s-o prinde!

:(
Nu te acuzam de nimic, departe de mine gandul.
Ce rau imi pare ca nu am fost mai explicit.
Trebuia sa ma gandesc ca esti cu garda ridicata de la toate chestiile dizgratioase care se intampla in ultima vreme...
Ceea ce doream sa spun este ca imaginea ecou creata de textul tau este una pe care am descris-o intr-un mic haiku, nu cu mult timp in urma. Nu era o acuza, ci o bucurie de a imi regasi cumva starile, trairile,nemultumirile - ratacite si in versurile tale...Silvia , cu riscul de a imi atrage multi dusmani pe site-ul asta o sa iti marturisesc ceva ce poate nu stiai:
Printre autorii pe care i-am citit pe aici sunt cam 4-5 care imi plac in mod cu totul si cu totul deosebit. Tu esti una dintre acesti autori. :)

\"..unde ești, cine ești
chiar și prezent
îmi lipsești totdeauna..\"- versurile astea mi-au ramas in minte in primul moment dupa ce ti-am citit poezia.Care poezie este foarte frumoasa, dar are din punctul meu de vedere un defect: titlul. :)(cum era zicala? parca : râde ciob de oala sparta).

\"Sicriul fetei,
Norii răsturnandu-se
- Orașul inert.\"
Mi-ai amintit ca am mai vazut odata asta.

Nu vreau sa tac, poezia e excelenta.Dar ataca un domeniu cu nisipuri miscatoare in care nu pre reusesc sa ma plimb linistit/detasat oricat mi-as dori...

Nu-s eu, va jur ci fratii mei,
Si verisorii mei dolarii,
Doar ei vorbesc ca niste lei,
Plecati prin lume la safari.

Mr.Money

Rasuna peste tot ecouri
Ca leul pierde din valoare,
D’aia-n bacnota cea mai mare,
E-nconjurat doar de zerouri.

îngeri irosiți,
ei caută albi iubirea,
în trupul iernii.

Mi se intampla uneori sa ma supar si sa ma intreb cu voce tare unde este steaua de pe un text...Nu imi pare tocmai corect ca un articol despre realizarea cuiva sa fie instelat nu odata ci de mai multe ori si un asfel de text sa ramana in obscuritate. Dar hei,deja bat campii,si eu sunt prea mic, asa ca nu iti aduc decat stele virtuale. Uite doua chiar acum **, una pentru imaginea care o creaza poemul tau in mine, si una pentru ca imi permit si e luna cadourilor. Anyway, din punctul meu de vedere, poemul tau nu a primit stele adevarate pentru ca isi pierde usor din forta la final.Zbye!

Cred cu convingere ca acest articol a starnit in fiecare cititor o oarecare reactie, si atunci ma surprinde ca nimeni nu a raspuns. Sa nu imi spuneti ca si tacerea este un raspuns, nu o sa va cred in cazul de fata...Nu este vorba de o chestiune de a lua partea unuia sau altuia. Ci de insasi crezul acestui site. Care isi propune, daca tin eu bine minte, sa stimuleze concursul public. In care sa castige bineinteles cel mai bun, dar mai ales sa castigam cu totii.
Nu cred ca o sa castige nimeni valoare in urma unei dispute, de fapt sunt chiar convins ca cel mai bun mod de a iesi gastigator din oricare conflict este sa il evit. Parerea mea este ca ORICINE critica un text trebuiie sa tina cont de un lucru simplu, DINCOLO DE FIECARE TEXT SE AFLA O PERSOANA. Care poate gresi, care nu este in mod necesar o somitate in materie, dar tinde sa fie mai bun. O persoana pentru care textul respectiv (fie el ceva publicat sau un simplu comentariu la textul altuia ),este un copil, este creatia lui, este o extindere a personalitatii proprii O persoana care poate reactiona “la cald” intr-un mod pe care ulterior sa il regrete. Ar fi oare o solutie sa se dea dreptul autorilor sa isi retraga comentariile…Poate ca da. Pentru ca este prea greu chiar si in lumea asta “virtuala” cum o numesc unii sa spui “Am gresit” cu “voce” tare. (Astept un raspuns la chestiunea asta de la un editor sau cineva avizat.)
Gasesc destul de greu critici constructive pe site si lucrul asta ma deranjeaza. Cum sa invat, sa cresc, daca am senzatia ca cei care stiu raspunsul, il tin pentru ei, ca pe un secret fara de care nu ar mai avea forta…Desigur “meseria” se fura dar intr-un site care are atatia autori (si numarul lor e in continua crestere) este mult mai usor sa te pierzi, si sa faci volte inutile, cand totul ar putea fi mult mai simplu.

Nu sunt deloc priceput, nu am studii de specialitate sau mai stiu eu ce in domeniu, sunt doar un trecator garbit prin viata care cocheteaza cu poezia, asa ca ceea ce iti voi spune poate sa fie total gresit( desi pot contra-argumenta oricand). Poezia scrisa cu rima te poate face sa iti pierzi libertatea de exprimare. Astfel poti sa ajungi sa rostesti lucruri comune, intr-un limbaj comun cum ai facut in cazul poeziei de fata. Este si asta poezie, fara indoiala, insa calitatea ei lasa de dorit. (Si apoi suntem in ultima luna a anului 2003. Si pentru acest an poezia ta este desueta). Nu am scris cele de mai sus ca sa te critic, ci ca sa te ajut(desi tu nu ai cerut ajutorul nimanui). Eu cred ca ar trebi sa incerci si versul alb, (dar plin de cromatica), si sa incerci sa inveti de la ceilalti. Asta e locul cel mai bun pentru astfel de lucruri. Probabil ca esti suparat pe mine, dar dupa ce vei iesi din ceata unei prezumtive suparari temporare, gandeste-te o clipa si la ce am incercat sa iti transmit.

Cu exceptia strofei a doua, imi place poezia ta. Eu zic sa o citesti odata si fara acea strofa, poate reusesti sa vezi cat de frumoasa ar ramane...

Cucerim lumi noi, in care ne trezim mult prea singuri, săpăm febrili in nisipurile miscatoare aurifere, ne insotim cu oameni ciudati, cu pasari vorbitoare, ne intalnim si ne privim cateodata chiar cu invidie, fiindca vânăm aceleasi prăzi: suflete.Ma regasesc in poemul tau chiar daca numai intr-o varianta de-a mea si nu in versiunea finala.

\"....si-i prea greu pustiul sînge-ncetinit în tîmple...\"
...pe mine poemul asta m-a lasat mut. De admiratie.Felicitari pentru nivel si mai ales felicitari pentru steluta. (Ar fi fost tare pacat sa treaca neobservat un astfel de text).La cat mai multe!
(Iti daruiesc si eu una virtuala! *)

Clopot de gheață
Răsună tot mai greu
Iubirea în doi.