Poezie

Iluzia morții

2 min lectură·20 noiembrie 2004

Mediu

Eu simt moartea mai aproape de pot să-i ating sânul,

Și să-i zăresc a coapselor albă spumă pe sub veșmântul

Cald și moale atingându-i pulpa, învâluindu-i pântecul.

Zâmbind se-apropie tăcut, rebel și fără taina vieții

Și mâ îndeamnă să iau de braț coasa răpusă-a tinereții.

Credeam că visez adânc, cu ochii larg deschiși prin ceață.

Priveam senin și fără zumzet, îndrăzneț, râzând disprețuita viață,

Mă temeam c-o să te pierd, fermecat fiind în acea tristă dimineață

Și tâmpla n-o s-o mai sărut și gura albă o să tacă fremătând

De dor și durere așternute pe-o inimă ce tremură cântând.

Și mi-a zâmbit fremecător, cu buze largi și pline...moartea

Și m-am întors șovăitor către sininstra; și lumina Cartea

Ce mi-a răspuns amăgitor că nu mai simt strigarea în pacea

În care am lăsat moartea să se odihnească în aprinse căldări,

În fum gonind strigoi, căutând și azi pe cer și-ndepărtări.

Eu simt moartea, dar nu cea hâdă și fioros de perversă,

Ci izbucnirea apei vii, un pic și-un pic, apoi aversă

De bogății, și de comori ce-n piept adânc anină controversă.

Iar vălul îl sărut cu mir și crinul cu sclipiri de argint,

Apoi ridic glasul într-un, Iubesc, și nu mă mai prefac că mint.

001.796

Claudia Surtea. “Iluzia morții.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/claudia-surtea/poezie/95077/iluzia-mortii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.