-Ce-l doare pe sufletul tau, m-a intrebat odata un copil.
-Pai nu prea stiu, i-am raspuns intrand in jocul lui. Cred ca un picior.
-Aa, atunci de-aia schioapeti cand razi, mi-a spus cu
Un orologiu doar,
poposind
pe un perete ingalbenit.
Tic-tac-ul meu incremenise
timpul,
la ora nefiintei.
Pana intr-o dimineata cand,
cu maini blajine m-a luat,
m-a hranit cu visurile lui
Pasesc pe nori,
norii aceia pufosi
precum cozonacii de Craciun
ai bunicii.
Alerg hai-hui la brat cu florile,
tulburind gindurile zmeelor
inaltate spre niciunde.
Vara imi atirna cirese la
Un caine, bolnav ma priveste
Nemultumit de destinul inexistent
Al osului de ros.
Nisipul se scurge din timpul absurd
Al clepsidrei cu vise.
Iar cainele tamp,
Umil ascuns sub propria-i
