Un caine, bolnav ma priveste
Nemultumit de destinul inexistent
Al osului de ros.
Nisipul se scurge din timpul absurd
Al clepsidrei cu vise.
Iar cainele tamp,
Umil ascuns sub propria-i
-Ce-l doare pe sufletul tau, m-a intrebat odata un copil.
-Pai nu prea stiu, i-am raspuns intrand in jocul lui. Cred ca un picior.
-Aa, atunci de-aia schioapeti cand razi, mi-a spus cu
Un orologiu doar,
poposind
pe un perete ingalbenit.
Tic-tac-ul meu incremenise
timpul,
la ora nefiintei.
Pana intr-o dimineata cand,
cu maini blajine m-a luat,
m-a hranit cu visurile lui
Pasesc pe nori,
norii aceia pufosi
precum cozonacii de Craciun
ai bunicii.
Alerg hai-hui la brat cu florile,
tulburind gindurile zmeelor
inaltate spre niciunde.
Vara imi atirna cirese la
