Ciurezu Mariana

O amintire atât rămâne din iubirea pentru tine, un gust amar de suferință o dorință învinsă sufletul îndurerat ș-un vis spulberat. Am crezut că visul meu îl întâlnește pe al tău prins

Lumini înfășoară sufletul stingher aprind prin unghere vise efemere, înfășoară iluzii cu lumini difuze, ești printre ele în gândurile mele umbră și lumină alternând confuză. Strălucirea

Pe obrazul încărcat de ani obosit de griji și de durere, o lacrimă-și croieste drum spre inima ce suferă-n tăcere. E târziu și ceru-i plin de stele dar cine să le mai zărescă, doar o

Aud strigăte-n zare sunete ciudate sună a chemare, marea, adunată-n doruri cheamă -n adâncuri albatroși-n stoluri. Cu țipete fugare spuse-n cor răspund pescărușii și pleacă-n zbor

Aud un zvon, murmurat de frunze adieri de vânt, sunete confuze toamna -și pune o dulce aură pe după culmi arse de căldură. În livadă merele s-au înroșit de emoția de a o fi zărit, iar prunele

Plouă -ncet, cu picături de vis, încărcate cu miresme de ud și de încins. Adieri firave aduc gândurile-n zbor și-mprăștie-ntre petale picături de dor. Din înalt coboară miraje de lumină, ce

S-aude vântul, vorbește cu frunze Care foșnesc a răspuns supărate, C-au albit salcâmii d-atâta floare Și au înmiresmat dealurile toate. Ghirlande de flori au atârnat pe

Și-au pus castanii haine de sărbătoare îmbrățișând înaltul cu brațele de floare, iar pletele de frunze în verde-nveșmântate mângâie ca niște palme zările înfiorate. Candelabre de petale

Mă răcoresc în mări de vis , cu valuri de speranță , primesc semnale din abis -tristețea e în vacanță! Vânturi zările-mi deschid n-am aripi să zbor, măcar tristețea să pot să-nchid în

Toamna, cu părul de foc și brațe încărcate de lumină își poartă pașii pe cărări de mătase acoperite de frunze de brumă arse. Toamna cheamă melancolia, aprinde gânduri ce le credeam

Mai știi , privem spre culmile de cer cum împreună cresc și apoi pier sub norii negrii și pufoși ce dăruiau din plin răcoare .. Iți mai aduci aminte oare de ploaia ce așternea -n

Pui o floare-n butonieră și un regret pe etajeră, că anii trec în mare grabă și pe tine nu te-ntreabă... Mai privești amar oglinda parca-i mai înalta grinda, mișcarea-i acum mai lenta și

Aleargă spre nicăieri gânduri risipite, se topesc spre ziua de ieri cuvinte abia rostite... Și ziua încet se-mprastie în negura unui gând parc-ar fi o conspirație țesută de

Ne risipim în zboruri temerare, de gânduri risipite-n zare, ne-mprastiem în mii cuvinte și devenim audcer-aminte... De ce atâta zbatere furibundă pentru idealuri care se scfunda,

Printre picături de ploaie se pring încet lacrimi, ce curg din ochii obosiți de dor ocean de vise se amestecă discret cu ploaia, care cade împrăștiind ușor durerea. Zarea-și apleacă chipul cu

Coboară seara pe funii de zare, valuri sidefii s-afundă-n mare, perdele de mătase cad peste soare ș-aduc întuneric trimițându-l la culcare. Răsare luna de mare vrăjită, s-oglindește-n

Au ridicart copacii mâinile spre cer și îndurare cer și ierare de păcate pentru frunzele de vânt împrăștiate . Iar degetele, copacii și le-au întins spre soare să atingă zarea să

Mi-au înflorit la tâmple ghiocei, la ochi au înmugurit lăcrămioare pe buze trandafirii sunt în floare, iar în suflet magnolii au prins culoare. Degetele pipăie lumina iar tălpile-și caută