Poezie
Pătrunjelul firii
1 min lectură·
Mediu
Bătrâne legi scot leușteanul veșnic verde.
Totuși, adidasul misticului toboșar
A fost împins din stânci, în peșteri uleioase
Văzându-și soarta precupețită des.
Aud un scorojit de viespe pe tulpini de bambus-sete
Flirtând în pasul dinapoi spre lațul strâns al unui castravete.
Și totuși, de ce să îmi leg soarta la genunchi, cu ghips de aur?
Refuz să-mi înzăpezesc credința în cearșafurile iernii
Precum un cedru ursit să lege creasta munților cu zahăr.
Refuz, refuz, nu înțelegeți?
E vremea mea, a fosforului din pește
A zmeului cu fir de macaroană.
E vremea mea, a glasului din stepa vârfului de zmeură.
Nu mă veți înțelege, chiar și cu zgomot de clepsidră,
Chiar și cu înmulțit de doi ori trei.
Chiar și cu ciorbă de tenis, smântânită cu un presupus ateu,
Chiar și cu microscopul sinusoidei legănate.
Niciodată, veșnic nu!
013.886
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ciprian Begu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 137
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Ciprian Begu. “Pătrunjelul firii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ciprian-begu/poezie/1813660/patrunjelul-firiiComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Cu simpatie,
Ioana