Poezie
Fără titlu
1 min lectură·
Mediu
M-am trezit dintr-un vis cu portocale,
în lada de gunoi a Bucureștiului,
între zidurile mele confort II.
Dintre toți, cel mai bun prieten mi-e cerul,
care îmi bate la fereastra cu albastru în fiecare dimineață.
E abia șapte jumate, dar afară s-au ocupat toate locurile
de pe strada care merge la serviciu.
Mașinile merg tiptil, dar nu în șoaptă,
spre o nouă-ntârziere.
Sunt la mijlocul vieții, dar nu se simte,
căci am luat un Saridon-tablete,
iar de la cafea, inima îmi bate singură toata ziua.
Cand s-o termina viața
oare mai trebuie să mergi la vreun servici?
În mormânt or fi mașini zgâriate,
asfalt încins pe pantofi?
O mai fi cerul,
să-mi bată la fereastră cu albastru
în fiecare dimineață?
003929
0