Poezie
Doi copii
1 min lectură·
Mediu
Gîndurile noastre se țin de mînă
Ca doi copii care trec strada
Cu frică să nu-l calce mașina
Pe celălalt.
Fiorii mei și-ai tăi se intîlnesc
Ca vocile într-o peșteră
În care doi copii s-au strigat
Pe numele mic.
034.346
0
diferenta dintre prima poezie postata(minata de banalitate si de stangacii suparatoare) si urmatoarele e surprinzatoare.
poemul de fata e incantator, induiosator prin candoarea si prospetimea definitiilor lirice ale comuniunii de care vorbesti.
emotionante mai ales prima si ultima strofa. cea de mijloc e mai banala si cu o problema de intarziere a acordului:\"de la una la alta\" se refera desigur la maini, dar urmeaza dupa \"fiori\" si de aici o poticnire logica la lectura.
ai putea inlocui primul cu al doilea vers pentru remedierea neajunsului respectiv.
repet, prima si ultima strofa sunt de o rara simplicitate si gingasie, cu adevarat impresionanta.
\"Gondola incercanata\" contine si imagini reusite , dar si unele care nu isi gasesc locul cu nici un chip(exemplu:mi-e teama sa nu-mi fure geanta)(ori poate sunt accente ironice, acum ma gndesc ca asta trebuie sa fie). finalul bun cu bicicletele care bolesc.
nu e rea nici \"Dulce neputinta\", mai ales ultimele doua secvente.
mai astept texte si raman cu imaginea copilasilor trecand strada si cu ecourile chemarilor din pestera.