Poezie
retrospectivă
prezentul simplu
1 min lectură·
Mediu
Atunci mi-am renăscut iubita
din hohote de râs.
Fata mi-a spart orbita,
dar n-am zis nici pâs.
De când soarele
a înghețat în văzduh
ca o bucată de piatră
lipsită de duh,
Eu-ca o lumină spartă,
mi-am pierdut vederea
și auzul solar.
M-am cățărat pe iedera unui par
să pipăi raza mutantă
unde sălășluia cerul.
Cu grijă am coborât panta
ce ducea în talpa iadului,
ungîndu-mă cu ulei de măsline
din însuși Muntele Sfânt al Măslinului.
Pe atunci gândeam
l-a campania lui Darius,
l-a descompunerea poliacidelor:
cum că o bază neutralizată cu un acid
e mult mai veche
decât istoria hominidelor
începută nu demult în halogen.
Atunci ne cățăram în seqoia
și hoinăream prin selvas
ca extratereștrii prin Univers.
Atunci eram cu România la Praga
și cu Eminescu în vers;
pe-atunci eram contemporam
cu mama și cu Dumnezeu.
001.971
0