Ciocani Anamaria

Privesc visător la marea cea tristă Ce mă-nconjoară și ma răpește Cu un zâmbet mă trișează Câteodată. Trăiesc o viață ce nu-mi aparține Un corp cu totul altul, O suflare ce vreau uneori s-o

Nu îndrăznesc să cer respect când văd că nici voi nu vă suportați; eu vă laud, voi vorbiți pe la spate, eu vă cânt, voi mă strigați pe la spate, vă cred un zeu, îmi duceți numele în deșert. Vreți să

Pășesc spre fericire cu un amar zâmbet în colț. Am mai fost acolo și îmi e greu să descriu frumusețea unei fericiri atinse. M-a cutreierat și am cutreierat-o curioasă fiind de un singur om; cel care

Înlocuit de umbre și poate cândva destine, aleg între speranță și fericire. Un strop de puțin peste ființa mea se prelinge. Ca o rază de soare în capul grâului. În spinare simt împunsătura panei de

Bogdana... sau Bogdaria...sau...de ce nu Bogdan? Contează un nume atunci când te trezești în mijlocul prăpastiei ucigătoare...sau poate doar cercetătoare în ale vieții sau...dar nu...nu e

Cât de mare e curiozitatea ta? Cât de mult iți dorești ceva ce nu poate fi al tău, ceva la care speri atât de mult, acel ceva ce niciodată nu vei avea... Ce iți dorești cu atâta nerăbdare, cu cât

Când vrei să plângi și nimeni nu-ți întinde un umăr, zâmbetul ți-a pierit de mult de pe buze, totul se prăbușește în jurul tău, totul seacă, totul...nu mai există...și tu ceri doar să plângi, un

Trec printr-o perioadă grea, și-mi vine a râde. Toți iubiții de mine sunt duși, ba cu forța, ba cu voie. Plângeam singur prin sat vreo săptămână, dar mă secai, acum sunt un pește fără apă. Și mă

Simți cum e viu, e al tău, nimeni nu tânjește după el, și nimeni nici măcar nu se gândește la el, dar tu îl simți cum pleacă, cum distanța dintre voi e tot mai mare, cum parcă e ceva ce nu vrea să vă

Durerea e imensă În astfel de momente Iar lacrimile-mi curg Șiroaie...ca pe-un munte... Nu știu ce să fac Și unde să mă ascund Nu vreau să văd pe nimeni! Acum eu asta simt... Fug prin

Ce e viața? Este șansa de a-ți crea o lume așa cum ți-o dorești. De ce spun asta? Fiindcă viața este o prăpastie, în adâncul căreia ajungi când nu mai ai acest dar, viața. Da, viața este o

În viață trebuie să știi când să pornești și când să te oprești, nimeni niciodată nu te va îndemna să nu mai faci, și tot așa ... nimeni nu te va opri dacă vei începe ceva, totul curge, trebuie să te

Sunt într-o peșteră, de fapt o colivie care mă macină. Nu știu cu ce seamană, cu ce să o compar, nu o găsesc în minte, cert e că mi-e frig aici. Plouă, dar numai când mă gândesc la EL. Îmi imaginez o