Prea târziu

Simți cum e viu, e al tău, nimeni nu tânjește după el, și nimeni nici măcar nu se gândește la el, dar tu îl simți cum pleacă, cum distanța dintre voi e tot mai mare, cum parcă e ceva ce nu vrea să vă lase să fiți vreodată fericiți! Îl vezi înconjurat de oameni, de zeci de suflete ce nu te bagă în seamă, ce niciodată nu ar avea intenția să te cunoască, acum vrei să pleci după el, dar lanțurile nu te lasă, lanțuri formate din mândria nemărginită pe care din nefericire o deți. Vrei să scapi de aceste lanțuri să te poți măcar dezlipi de ele, să poți fugi și apăra ce este al tău. Simți cum ai vrea să lași totul, cum ai fi în stare să te pui în genunchi în fața lui să-l rogi să nu plece. Atunci simți cum acele legături, lanțurile vieții tale, se rup, simți cum acum ești liber să faci ce vrei, cum poți fugi în sfârșit să repari ceea ce ai stricat, să spui niște cuvinte ce de el nu vor fi uitate niciodată! Vrei să-i spui că îl iubești, să te ierte, dar habar nu ai ce va urma, habar nu ai ce deja s-a întâmplat! Fugi! Fugi după el și cere-ți iertare! Acum îl vezi și te apropii de el nebănuit de repede, vezi umbra lui și langă el încă o umbră... Fugi în continuare și te convingi tot mai mult că mai e cineva. Și e adevărat, mai e cineva lângă acel lucru, lângă ce e al tău! Dar tu fugi și fugi și fugi... Te apropii tot mai mult de el, vrei să-i sari în brațe! Sari! Dar se dă la o parte?? Dar... V-ati jurat iubire eternă, iar acum el nu te mai cunoaște, nu te mai vrea, vrea celălalt lucru, cealaltă umbră... Oare cat timp a trecut de când cu tine se joacă? Totul cade în jurul tău, toți se uită la tine parcă pentru prima oară...și incepi să fugi! Fugi! Găsește-ți locul, căci acum vezi că locul tău nu e lângă el....sau cel puțin...nu mai e... Nu e locul tău lângă cineva care nu te iubește! Lasă-l! Uită-l! Nu merită!