Poezie
Să bem
2 min lectură·
Mediu
A:- Unde s-a ascuns dragostea ta?
Z:- Într-o pătlăgea necoaptă
În codița ei subțire, sub o vie plină cu struguri acrișori.
A:- Aș putea încerca să-ți iau două fire de păr
Să clădesc din ele un imperiu, să pun un răsad
Din care să muști toată viața ta.
Z:- Ai putea, dar cine mai are loc sub fereastră
Pentru așa ceva?
Ție ți-au rămas bucătării cu parnoseli alb-negru
Fețe de mese roșii aruncate întâmplător
Pe masă.
Mie mi-au rămas o sută de cuvinte cu care mă desfăt
Și mă îmbăt seara, când mă uit la televizor.
Afară bate vântul printre pânzele albe
Ce stau la uscat de două veacuri
E un miros de praf care seamănă cu liniștea.
A:- Aș vrea să am cârlige mari cu care să te prind de cer
Să te văd cum atârni și cum te balansezi
Ziua în amiaza mare
Când soarele arde mai tare
Și roșii să-ți fie doar tălpile...
Noi nu știm că ne-a căutat viața între timp
Și nu ne-a găsit acasă
Știm atât: să zicem Tatăl nostru
Și să facem suc.
Z:- Mie mi-au rămas o mie de cuvinte cu care te privesc
Literă cu literă te privesc
Printre frunzele mici de leuștean
Printre crăpăturile peretelui din baie
Care dă spre mare...
A:- Mie mi s-a împletit limba în gură
Firele din cusătură
Sunt mai subțiri și coborâm treaptă cu treaptă
În cămară
Acolo e răcoare tare
Deși e cald afară.
Să bem pentru dragoste, zic
Z:- Să bem!
002.176
0