Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Linii și Dumnezei

1 min lectură·
Mediu
O linie din palmă e deja trasată cu ruj roșu.
Pliuri călcate la fustă și dresuri care lasă picioarele reci.
O poruncă despre nesiguranță și vulnerabilitate.
O poveste cu o coastă de bărbat,
O putere ascunsă.
O mască bătută în pioneze pe o piele de porțelan.
O linie din palmă e deja trasată de iarba verde și gustul de lapte cald.
Păpușa cu un ochi căzut, cu mâinile de plastic
Mușcate cu durere la fiecare injecție. Fluturele mort
Îngropat într-o cutie de chibrituri în spatele casei.
Frica de Dumnezeu și de carpeta din sufragerie
Cu o Sfântă Marie în dreapta căreia stau îngerii
Iar în stânga... ard păcătoșii cu gurile deschise.
Buline roșii în loc de note, primite de la școală, înțepate cu bolduri în carpetă.
Frigul din odaie...opaițul cu ulei...carnea de pui arsă în foc.
O linie din palmă se ascunde și oricât o spăl,
cu săpun de casă,
Nu o pot vedea.
Îmi împreunez mâinile și mă rog
Mă rog să existe un Dumnezeu care ghicește în palmă
Să-l văd într-o noapte friguroasă de iarnă
Când port cele mai groase șosete
Și să-mi spună
Că Tu... de fapt mă iubești.
002.401
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
192
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

Ciobanu Claudia. “Linii și Dumnezei .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ciobanu-claudia/poezie/14133717/linii-si-dumnezei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.