Cioban Stela

privirea se sparge imaginile curg ca un fluviu revărsat un torent scuturat de munte timpul se sparge secundele se aruncă îmi inundă viața cu viață moartea cu leșuri de gânduri animale

rozul vieții galbenul risipit pe chipul cerului culoarea ta e căzută din soare pată de galben peste trupul adormit chipul fugărit din tabloul vieții cu ochii înfipți între crengile

îmi curg lacrimi din măruntaiele gândului urme de zbor rămase pe marginea aripilor aerul zburat lichid ca un lapte stingeri de zori cu soarele scurs prin iarba strivită umbra mea

m-ai zidit în sufletul tău ca să nu se surpe diminețile să nu se dărâme visul să se sfărâme privirea care umblă flămândă peste trupul tău nu-mi lăsa inima să flămânzească de tine dă-mi felii

îmi zboară gândul ca pasărea să-ți aducă în cioc iubirea dă din aripi până cerul se face franjuri de soare mă arunc peste marginea dimineții în abisul vieții apa care curge peste pietrele

el nu mă mai iubește are o rețetă secretă de uitat iubiri amnezie totală mie nu mi-a dat rețeta s-a gândit că eu sunt fraiera sfâșiată de dor demolată de iubire dar eu am demolat

îmi găurești inima cu glasul se înfinge în mine zâmbetul tău te târâi prin sângele meu până te faci una cu mine te târâi prin viața mea până o faci una cu tine deschid dimineața ca

sunt mașini care circulă pe contrasens nonsens trafic aglomerat pe drumul vieții tamponări iminente stringente m-am lovit de realitate și mi-am rupt visul în două atârnă sfâșiat ca o

mai grea decât singurătatea care cântărește prea mult pe cântarul vieții eu și ecoul țipăt în miezul unei nopți fără miez.

vom sta înlănțuiți în miezul vântului frânghii de cer ne vor lega inimile păsări zburând peste viață în bătăile lor de aripi soarele se va zdrobi privirea ta pășind peste trupul meu ca o

pun singurătatea la zid și o împușc rămân tot eu în miezul iernii care mușcă din inimă mă lepăd de mine de tot gunoiul și-mi spăl gândurile în fântâna din fața casei apa rece îmi intră

e luni o zi de luni sexi lovește cu tocurile în tâmpla mea pășește legănat prin viață zâmbește ademenitoare o zi cu vino- ncoace să tranșez problema cu ferăstrăul să-ți smulg din

n-am murit în acest cântec de dus la groapă visuri încă respir răsăritul mă îmbăt cu aroma luminii care curge curge și se scurge în văgăuna sufletului meu nu n-am murit încă de

să culeg din mine sângerările lamentările am ajuns stâncă lăcrimând la poala apei lunecoasă privire smulgând întunericul cu tot cu stele mi-au slăbit mădularele inimii nu mai poate

câmpuri de gânduri ninse cu priviri întinse în miezul iernii copilăria alunecă în mine copilul aruncă cu bulgări se joacă cu zâmbete colorate se cațără pe stele copilul din mine caută

se întoarce toamna în buzunar cu amintirea privește spre mine în mine își scutură privirea de frunze mă las pradă iluziei că vara n-a plecat de tot e în vacanță pe o plajă iar soarele mușcă