Poezie
toamna 1
1 min lectură·
Mediu
melancolia îmi dă târcoale
ca un câine flămând
rup dimineața fâsii
galbene ruginii
cântecul frunzelor
lovite de vânt
doar pasărea privirii
se avânta spre cer
copacul își înfinge
ghiarele în mine
la rădăcina gândului
au căzut frunze
puii de vrabie orbi
se ascund
în cochilia unui anotimp
care lasă dâre
de amintiri
pe potecile dimineții.
001578
0