mă îmbăt cu
vorbe goale
atât de goale
atât de vorbe
în anticamera
vieții
în așteptare
în așteptări
mai multe ca
dar toate astea
nu sunt decât
sau poate nici
nu sunt.
prapastia din mine
alunec in
ies la suprafata
ma aburc
ma catar pe peretii vietii
ies la lumina
lumina iese prin mine
trece prin mine
sunt o baterie solara
descarcata rareori
cand soarele
străbat nestrăbătutul
ca să ajung la scop
dar scopul se îndepărtează
cu pași mari
de uriaș
mă lupt să mă agăț
de acest scop
de acel scop
fără scop
umblu hai-hui pe
străzile zilei
hoinăresc
declin competența de a
mărșălui pe drumul competent
către
file albe zboară ca niște
fluturi dând din aripi rupte
viața este o foaie albă
pe care fiecare scrie ce vrea
își scrie destinul
își
culoarea iubirii
rozul pur al vieții
roșul preapur al sângelui
care se revarsă în
florile inimii
pictez pereții sufletului
cu roșu
buzele mele roșii
te strigă fără glas
freamătă flămânde de
traim pe pamant
cu capul intre nori
suntem alcatuiti din
petice de cer
smulsi din cer ca
din pantecele matern
tu si eu
comete zburdand pe cer
cu tot arsenalul de
vise dupa ele
purtam dupa
mă întorc înapoi în
văgăuna timpului
trecutul mort îmi face
cu mâna
privesc mortul în față
în spate
pe laterală
chestiunea e lăturalnică
ca o cărare care
șerpuiește spre nicăieri
un
vâlvătaia iubirii mă mistuie
iubirea gonește ca un cal biciuit
de vânt pe câmpia minții
îmi încălzesc mâinile la
focul inimii
imaginația aprinsă dă foc stelelor
cenușa cade din cer
te visez
aștept și iar aștept
clipa
momentul
timpul
tânjesc după sărutul tău
cum tânjește seara după lună
și o caută după perdeaua norilor
dau de-o parte nerăbdarea însă
tot nerăbdătoare aștept
clipa
insolent impertinent
timpul trece prin noi ca
un tren prin tunel
stau la capătul gândului
privirea mea a sărit pe tine
să te mângâie nebună
mi-a hărăzit soarta
să te sărut cu buzele
tivită cu amintiri
clipa alunecă spre mâine
zdrențe de întâmplări
atârnă de viață
deloc întâmplător
eu te aștept la
intersecția dintre
inima mea și inima ta
să ne unim bătăile
inimilor
să
pășesc înainte
se poate păși și
înapoi
prin lucruri
zile
oameni
dar eu înaintez
ca într-o defilare
cadențat
pe o stradă pustie
unde singurătate se
omoară din mers
și merg
merg
se
legea
legea iubirii nescrisă
sau scrisă înscrisă închisă
în temnița inimii
fărădelegea iubirii
mi-ai măcelărit sufletul
cu cuțitul infidelității
când corbii privirii
tale au coborât
albastru
scurs din ochii tăi
îmi inundă gândurile
mi-e atât de dor
de tine
încât plânge viața cu
lacrimi de
întuneric
negre ca pământul
proaspăt săpat
în care îmi îngrop
magnetic mi te-ai
lipit de gând
te smulg apele dintre
ape
te smulg pleoapele
dintre pleoape
îmi curgi prin sânge
prin viață
mă inunzi cu chipul tău
ești un copac
crescut din mine
doar un sarpe
îmi mai mușcă
inima
pizma
această ciudă pe
viață
că trece nepăsătoare
prin venele sufletului
o să-mi răsucesc
arcul privirii
pentru a prinde
iepurii albi
care țopăie
pe
hoinăresc unii prin
inima mea
nu știu cum au ajuns
acolo
poate căzând de pe o
stea
poate desprinși din
alte locuri
nu știu câți oameni am
în mine
dar știu că uneori
mănâncă din inimă
eu plină de fericire
revărsare
ceva ca un gând
gravid cu idei gemene
frunze fug din copaci
copacii fug din peisaj
drumuri asfaltate cu
visuri
alunecarea de mașini albe
care-mi tamponează
îngrămădesc timp în
buzunarele vieții
ramurile visurilor se
clatină în vânt
o adiere de gând
o alunecare de ape
peste malurile surpate
ale întunericului
iubirea se arată ca o
nu moare
acest anotimp
al vieții
în care totul se
ofilește
toate nădejdile
au fugit
fugărite de
cai și umbre
frica de întuneric
mi se înfinge
în inimă
fiecare minciună
dă năvală pe
zăvorâtă în adânc
printre vietățile visului
mă prind de țărmul
în care îngrop
iluzia
totul e doar o
iluzie care se
repetă la nesfârșit
acum moare
acum se ridică
din groapa minții
și
imi construiesc vise
din caramizi
le cladesc iar si iar
uneori se surpa
alteori
nu conteaza
tu esti faramitat in
mii de caramizi
apari in toate visele mele
multiplicat
imi cladesc viata
pasărea gândului ciugulind din
firmiturile realității
realitatea e ireală
irealitatea e reală
ce e real și ce nu
noi doi
două realități întrepătrunse
îngrămădite lipite una de alta
o singură