e iarnă
un ger cumplit se
împinge în inima mea
îmi îngheață
cuvintele căzute de
pe buze
totul e alb
frigul alb își freacă
mâinile înghețate
încerc să-mi dezgheț
gândul ca un
țurțure din
miros de toamnă
adulmec
frunze moarte adunate
de vânt
cimitirul frunzelor
frunze vii sau încă vii
eu
frunză verde
copac verde între cei
loviți de moarte
mereu verde
atât de verde
somn
în somn
aud geamăt de om sau
de animal
înjunghiat de tristețe
oasele dimineții
se târâie
pe sub fereastră
mă dezbrac de umbra
nopții
smulg o rază de
soare
de care spânzur
eu sunt pe val
pe valul de căldură
pe valul marii
pe orice val
fac valuri
le confecționez din dorințe
le confecționez din apă
din vânt
din soare
mă afișez pe valuri
printre valuri
pe sub
tristețea îmi înfășoară
seara
plouă cu suflete ude
caii întunericului nechează
îmi adun clipele
risipite pe strada nopții
viitorul își deșartă
iluziile
cotrobăi prin mine
căutând ceva cu
sunete miresme culori
primavara
galopand peste noi
tu si eu
doua flori mangaindu-se
cu toate petalele
doua petale albe
sarutandu-se
doua parfumuri amestecate
intr-un singur miros
dezmembrez tenebre
sfertec trupul întunericului
contorsionat contractat ca
un spasm
rup fâșii din beznă și
le arunc ca pe niște cârpe
la gunoi
umbrele nopții se aruncă
de la balcoane
le este
naufragiu
îi apunea viața
proptită între
iluzii
peste podul tinereții
trecuse
prea iute
piciorul timpului
l-a lovit
sufletul i-a zdrobit
cortina vieții
zdrențuită
lasă să se
te aștept la marginea
lumii
nemărginită inima saltă
țopăie în extazul iubirii
face tumbe în piept
te aștept la marginea
zilei
să aruncăm marginile visului
în care trăim
să-l scoatem din
ziduri
peste tot ziduri
am sărit peste acest
zid de lacrimi
lacrimile au sărit pe
mine
mă mușcă cu colții
lor sărați
rup fâșii din mine
au rămas oasele albe
sub un zid prăbușit
viața se
lumină deșănțată
dansând pe pereți
umbre descompuse prelinse
prin fisurile vieții
scepticism șters cu
buretele
iubirea se dezlănțuie
se clatină beată
dansează lasciv în
adâncul inimii
ce
vise spulberate
vise zdrobite strivite
realitatea mi-a lovit visele
si le-a ucis
zac intinse pe sosea
cadavrele viselor
ma uit la ele
parca n-ar fi ale mele
le ingrop fara sa plang
funebru
aici este locul în care
ne-am zidit visurile
apoi le-am văruit în roz
eu văd lumea prin ochii tăi
tu o vezi prin mine
de parcă aș fi transparentă
lumea noastră este un colț
de cer
zilele sunt
m-am dezobisnuit de mine
mi-am lepadat pielea
oasele carnea
am ramas doar cu sufletul
sufletul gol dezgolit
cautand sufletul tau
m-am dezobisnuit de mine
si m-am imbracat cu tine
noi doi in
vapoarele nopții
transportă clandestin visuri
sub frunțile clipelor
voi planta stele
printre apele verzi
ale tăcerii
așteptări rupte
peticite
îmi cade umbra în
brațele întunericului
sâmburi
pe sub plopii gândului
curg tristeți rătăcitoare
eu visez stele
de care să-mi agăț
noaptea
norii vieții se aplecă
spre mine și-mi picură
șoapte
chemări spre mâine
alunecări spre ieri
mă
acest câine îmi
linge palma bătătorită
a inimii
îmi adulmecă
mireasma de viață
și-mi mușcă
din carnea gândului
pleacă
javră afurisită
puți a nori
jefuiți de pe cer
a soare mușcat
iubirea este medicamentul
cu efect anestezic aplicat peste
rana inimii
pansament sufletului
alinare
iubirea e atunci când inima mea
bate în ritmul inimii tale
ritmul ne smulge inimile și
le
visul decapitat
despicat descalificat
ninge ca într-o prelungire a
iernii cu
trena albă târâită peste dealuri
se compromite zăpada
fața albă mânjită de mocirlă
ca într-o cloacă în care
se
mi-am lepădat clipele
în foamea de viață
dimineața îmi curgea
printre degete
nu puteam reține
nimic din lucrurile
trecânde curgânde
plângânde
din piatră îmi erau
cuvintele
cădeau ca
intru in joc
jocul intra in mine
joc acest joc
de-a viata
uneori castig
alteori pierd
mi-am pierdut timpul
il declar nul
ma declar nedeclarata
nedeclamata
joc acest joc
intru in joc
cu
plâng cu
lacrimi uscate
ca niște rufe
uitate pe sârmă
s-a stors din
inima mea
ultima lacrimă
s-a prelins prin
crăpăturile vieții
nu țin minte să fi
existat înainte de tine
nu țin
tristețea
călătoresc cu
corabia
pe marea fanteziei
păsări putrede
cad din înalt
pe nisipul privirii mele
tristețea
intrând ca o săgeată
în miezul pieptului
îmi ridic tâmpla
dintre
stau
și mă gândesc la
viață
când viața curge pe
lângă mine
în viteză
aștept să pice coaja
de întuneric
și soarele
să-și arunce razele
ca un snop
în brațele mele
până atunci
pictez
CS