Cioban Stela

mângâi obrajii dimineții cafeaua curge ca un izvor printre monotonii matinale îmi șterg ochii de vise și plec către servici cu povara zilei aruncată în spatele gândului desfăcută în

deschid dimineața și frunzăresc printre foile ei un capitol deschis deschis la orice îmi deschid inima și las valurile de iubire să se întindă pe tărmul ei tu cu ochi albaștrii ca marea ma

inghit felii de soare tai dimineata in bucati si o arunc in mare fasii de dorinte infasurandu-mi inima ma gandesc la tine cu toata mintea cu mine toata desprinsa de mine lipita de tine cu

mușcând din gânduri păduri de cuvinte crescute din sâmburi de realitate inima călătorește spre tine cu bagajele ticsite de speranțe sunt plină de dor ca un trup de răni îmi pansez durerea să

da-mi verdele tau sa-mi inverzeasca visele da-mi sarutul roz sa-mi picteze viata in roz da-mi rasaritul de soare galben sa-mi insoreasca cerul inimii da-mi bratele tale albe sa ma cuprinda in

mi se vira toti afemeiatii in viata ultimul a venit cu cirdul de infidelitati dupa el iubeste mai multe femei e malformat sufleteste dereglat la suflet el spune ca are sufletul mare incap mai

lumea e prinsă în război războiul e prins în oameni luptă între lumină și întuneric între bine și rău între oameni și bestii între vii și morți morții uciși de păcat de întunericul din

tristețea ținută în cușcă latră lugubru eu plâng cu tăceri care se rostogolesc pe față alunecă în întuneric tristețea latră eu plâng undeva prin mine circulă zilele se fugăresc doar

miros de toamnă adulmec frunze moarte adunate de vânt cimitirul frunzelor frunze vii sau încă vii eu frunză verde copac verde între cei loviți de moarte mereu verde atât de verde

eu sunt pe val pe valul de căldură pe valul marii pe orice val fac valuri le confecționez din dorințe le confecționez din apă din vânt din soare mă afișez pe valuri printre valuri pe sub

sunete miresme culori primavara galopand peste noi tu si eu doua flori mangaindu-se cu toate petalele doua petale albe sarutandu-se doua parfumuri amestecate intr-un singur miros

dezmembrez tenebre sfertec trupul întunericului contorsionat contractat ca un spasm rup fâșii din beznă și le arunc ca pe niște cârpe la gunoi umbrele nopții se aruncă de la balcoane le este

naufragiu îi apunea viața proptită între iluzii peste podul tinereții trecuse prea iute piciorul timpului l-a lovit sufletul i-a zdrobit cortina vieții zdrențuită lasă să se

te aștept la marginea lumii nemărginită inima saltă țopăie în extazul iubirii face tumbe în piept te aștept la marginea zilei să aruncăm marginile visului în care trăim să-l scoatem din

vise spulberate vise zdrobite strivite realitatea mi-a lovit visele si le-a ucis zac intinse pe sosea cadavrele viselor ma uit la ele parca n-ar fi ale mele le ingrop fara sa plang funebru