noapte
mușcă din inimă tăcerea
că un vierme din măr
înduioșătoarea foame de
stele din care mă
înfrupt cu privirea
îmi șterg lacrimile gândului
cu batista
se tămăduiesc
sub talpa amintirii
păstrez marea
aruncându-și frumusețea
peste mine
strivitoare
doar în ochii tăi
o pot regăsi
cu valuri unduitoare
și soarele înotând prin ea
nu știu dacă marea
mângâi obrajii
dimineții
cafeaua curge ca
un izvor
printre monotonii
matinale
îmi șterg ochii
de vise
și plec către servici
cu povara zilei
aruncată
în spatele gândului
desfăcută în
mă ridic din
amorțeală
și privesc chipul unui
vis
ca un vânt pribeag
zburând spre cer
gonesc pe cărările
fricii
că te voi pierde
că mă voi pierde
nu va mai rămâne nimic
din nimicul
deschid dimineața
și frunzăresc printre foile ei
un capitol deschis
deschis la orice
îmi deschid inima
și las valurile de iubire
să se întindă pe tărmul ei
tu
cu ochi albaștrii ca marea
ma
inghit felii de soare
tai dimineata in bucati
si o arunc in mare
fasii de dorinte
infasurandu-mi inima
ma gandesc la tine
cu toata mintea
cu mine toata
desprinsa de mine
lipita de tine
cu
mușcând din gânduri
păduri de cuvinte crescute din
sâmburi de realitate
inima călătorește spre tine
cu bagajele ticsite de speranțe
sunt plină de dor
ca un trup de răni
îmi pansez durerea să
da-mi verdele tau
sa-mi inverzeasca visele
da-mi sarutul roz
sa-mi picteze viata in roz
da-mi rasaritul de soare galben
sa-mi insoreasca cerul inimii
da-mi bratele tale albe
sa ma cuprinda in
mi se vira toti afemeiatii
in viata
ultimul a venit cu cirdul de
infidelitati dupa el
iubeste mai multe femei
e malformat sufleteste
dereglat la suflet
el spune ca are sufletul mare
incap mai
lumea e prinsă în război
războiul e prins în oameni
luptă între lumină și întuneric
între bine și rău
între oameni și bestii
între vii și morți
morții uciși de păcat
de întunericul din
tristețea ținută în cușcă
latră lugubru
eu plâng cu tăceri
care se rostogolesc pe
față
alunecă în întuneric
tristețea latră
eu plâng
undeva prin mine
circulă zilele
se fugăresc
doar
se îndoaie privirea
până la rupere
irupere
de priviri apatice
traversez viața
ținând în brațe timpul
care-și aruncă clipele
în nisip
întorc clepsidra
și ea mă întoarce
mă disip
în funest
e iarnă
un ger cumplit se
împinge în inima mea
îmi îngheață
cuvintele căzute de
pe buze
totul e alb
frigul alb își freacă
mâinile înghețate
încerc să-mi dezgheț
gândul ca un
țurțure din
miros de toamnă
adulmec
frunze moarte adunate
de vânt
cimitirul frunzelor
frunze vii sau încă vii
eu
frunză verde
copac verde între cei
loviți de moarte
mereu verde
atât de verde
somn
în somn
aud geamăt de om sau
de animal
înjunghiat de tristețe
oasele dimineții
se târâie
pe sub fereastră
mă dezbrac de umbra
nopții
smulg o rază de
soare
de care spânzur
eu sunt pe val
pe valul de căldură
pe valul marii
pe orice val
fac valuri
le confecționez din dorințe
le confecționez din apă
din vânt
din soare
mă afișez pe valuri
printre valuri
pe sub
tristețea îmi înfășoară
seara
plouă cu suflete ude
caii întunericului nechează
îmi adun clipele
risipite pe strada nopții
viitorul își deșartă
iluziile
cotrobăi prin mine
căutând ceva cu
sunete miresme culori
primavara
galopand peste noi
tu si eu
doua flori mangaindu-se
cu toate petalele
doua petale albe
sarutandu-se
doua parfumuri amestecate
intr-un singur miros
dezmembrez tenebre
sfertec trupul întunericului
contorsionat contractat ca
un spasm
rup fâșii din beznă și
le arunc ca pe niște cârpe
la gunoi
umbrele nopții se aruncă
de la balcoane
le este
naufragiu
îi apunea viața
proptită între
iluzii
peste podul tinereții
trecuse
prea iute
piciorul timpului
l-a lovit
sufletul i-a zdrobit
cortina vieții
zdrențuită
lasă să se
te aștept la marginea
lumii
nemărginită inima saltă
țopăie în extazul iubirii
face tumbe în piept
te aștept la marginea
zilei
să aruncăm marginile visului
în care trăim
să-l scoatem din
ziduri
peste tot ziduri
am sărit peste acest
zid de lacrimi
lacrimile au sărit pe
mine
mă mușcă cu colții
lor sărați
rup fâșii din mine
au rămas oasele albe
sub un zid prăbușit
viața se
lumină deșănțată
dansând pe pereți
umbre descompuse prelinse
prin fisurile vieții
scepticism șters cu
buretele
iubirea se dezlănțuie
se clatină beată
dansează lasciv în
adâncul inimii
ce
vise spulberate
vise zdrobite strivite
realitatea mi-a lovit visele
si le-a ucis
zac intinse pe sosea
cadavrele viselor
ma uit la ele
parca n-ar fi ale mele
le ingrop fara sa plang
funebru