Cioban Stela

gând miez de primăvară cântec de pasăre aruncat peste trecători sâmburele privirii sădit în pământ mi-a crescut un gând cât o pasăre m-am ascuns în el.

evaziune evaziv intru cu bocancii în râul glasului trupul se sfărâmă ca o statuie prăbușită antiteză sinteză a eului fugind de eu ca niște cerșetori copacii își întind brațele le

prin mintea mea vii și iar vii cu tot cortegiul fericirilor mă cațăr pe muntele speranței orizontul se deschide ca o carte cu filele smulse aerul nopții mă îmbrățișează cu brațele

zile zilele curg se preling în crăpăturile clipelor târâită de gând mă zdrobesc de nori îmi desfac aripile ca o pasăre răstignită pe propria umbră.

încerc să alung somnul se gudură la picioarele mele la inima mea visul se agață de minte o târâie pe coclauri o izbește de colțul unei stele de colții unui lup o duce pe marginea

el îmi decojește inima de straturile de soare se aruncă în negrul ochilor mei și desenează conturul iubirii pe cer bolnav incurabil de mine se pansează cu glasul meu deși nu caută

valuri de dorințe în mine zvâcnesc flăcări pulsează stele pe cerul inimii becuri înșurubate în carne zac desprinsă de mine ca o coajă de pe fruct păsări cu aripi cât zarea ciugulesc

sparg timpul ca pe o cană aruncată în perete calc peste cioburi de amintiri timp murit închis în trecut m-am tăiat la suflet îmi sângerează trupul gândului hemoragia clipelor fug

încerc să mă descotorosesc de tristețe dorul de tine doare cumplit un dor înalt ca un uriaș care-și izbește fruntea de nori și îmi sfărâmă cerul sufletului mă adăpostesc în brațele visului te

cobor aceste trepte din inima ta tot mai adânc noaptea țipă strivită sub talpa norilor bate în fereastra ochilor lumina stelelor în îngustul culoar al privirii zâmbetul tău

secundele se plimbă ca niște furnici prin mine mă hrănesc cu miezul stelelor ca un inel întunericul se înfinge pe suflet m-am logodit cu luna stelele galaxiile universul se

dă-mi cheia de la viață să descui soarele să zburde peste gândurile mele sumbre și reci ca niște temnițe nu te închide în tine spunea cineva închide-te în viitor ca într-o inimă

nor ca un nor se rostogolește pe cerul gândului chipul tău un nor alb luminos în care ploaia s-a spânzurat stropii de soare cad peste mine sunt atât de însetată de tine că-ți

țopăie bucuria peste întinderea inimii când te văd se sparg galaxii cioburi de stele calc peste ele și nu plâng doar zâmbesc examinând amprentele gândurilor toate gândurile se apleacă spre

deschid fereastra din trup să mă inunde soarele să năvălească viața în mine deschid ușa inimii să mă inunde regretul că timpul fuge ca un atlet pe o pistă de aer și se împiedică

vino după mine i-am zis vieții mereu pe urma mea venea peste mine strivindu-mi visele pășesc urmărită de priviri sticloase spectatori nepoftiți strâng pietre de vânt și le arunc în