Cioban Stela

rup din tine bucăți de paradis mă hrănesc mă tăvălesc umbre cu buze desprinse din glasul tău se aruncă peste mine mă sărută buzele se lipesc de piciorul meu se lipesc de visul

suavă revărsare de timp pe sub copacii gândului alergândă tăcere prin umbra întunericului eu aștept o dimineață care să scoată capul din cochilia vieții să lase dâre de fericire

aștept să-mi crească lumini pe trup să mă îmbib cu soare să prind cu brațele visuri și să le golesc de miez ca pe o pâine caldă sunt călare pe o idee gonind norii de pe cer cu biciul am

gând decapitat păsări cu penele smulse țâșnind din gâtlej cer surpat univers dărâmat oraș cu străzile ca niște șopârle întinse la soare oamenii ca niște schelete adunâmdu-și în

gândul slut fuge din oglindă clipele zboară ca un stol de păsări se îndepărtează în mine ducând în cioc fragmente de amintiri un fum atârnă de realitate abur desprins dintre cuvinte mi se

inima secretă gloanțe adun în palmă regrete și le zdrobesc de perete nu-i nimic de făcut să desfac tăcerea adunată în colțul inimii urmez drumul destinului strada plină de cioburi se

ai plecat stranie amplificare a durerii un seism a inimii pagubele nu sunt estimabile în bani pierderi de visuri ruinări de speranțe năluciri ale iubirii moarte sub dărâmături schiță a

descălțata toamnă strivind sub tălpi soarele frunzele moarte deces constatat la autopsie foșnetul de cadavre de frunze îmi moare setea lipită de marea tumultoasă împroșcând viața

uneori realitatea doare neancorată în realitate dacă realitatea se dezbracă de ea alunecă ca o haină de pe trup legată de iubire singura realitate de pe lume de pe lângă lume de sub de

cotidian în fiecare zi același ritual ibricul de cafea țipă îndurerat cafeaua neagră de furie mă urmărește din ceașcă neîncetat pieptănul se plimbă printre gândurile mele

iluzia coaptă ca un măr în care îmi înfing dinții iluzia că realitatea se ascunde în îngândurarea mea și pândește timpul momentul clipa să explodeze să facă praf stelele adun în palme

căderea din Paradisul iubirii ca un fruct strivit timpul furat din buzunarul vieții se revendică se prăbușește în mine amintirea cu fața la pământ caut să ies la lumină să mă prind de marginea

îmi aprinzi inima ca un piroman arde arde arde flăcările ling norii pășesc peste focul care mistuie totul cu o privire ai declanșat incendiul arzătoare devastatoare am adunat cenușa