Cioanca Oana

Metamorfoza....asa as numi poemul .....
Regasesc maturitatea ,angajarea ,iubirea neconditionata in fiecare gand -cuvant ,al celui ce intra in procesul de metamorfoza..
Minunate simtiri,care respecta ,,formele,,celuilalt ,,TU,,.....
Bine v-am regasit!
Liana

HRISTOS A INVIAT!
Primiti multe ganduri luminoase acum si mereu...iar eu ma bucur de miresmele poemelor...iar acesta este venit din radacini luminoase, aparitia lui precum un avertisment,un semn mitic,aducand vindecarea, puterea, puritatea,o prelungire a vietii in spatiul iubirii dar si a iubirii in spatiul vietii.

Daca as vietui in trupul ei....as creste aceleasi versuri ....dar sfarsitul as vrea ca de obicei sa poarte pecetea mea......
Iubesc și poate datul e doar un ultim vis,
Când timpul meu va sparge luciri de colivie,
Știu c\'a venit sorocul, la naștere prezis
In trupul, ars de lacrimi, iubirea sa invie.

Minunat....uneori rămân tăcută după fiecare lectură....acum însă parcă m-aș juca puțin cu versurile d-vs:

Iubirea, vinovata fie, pentru un ultim \"da\", o forta
De inger, fie el chiar demon, ne-o ajuta, ne-o inventa,

Ca doua jumatati de noapte să ne iubim in intuneric,
Eu, de cu seara la jumate, tu din jumate pana-n zori,
Și-om arde-n doruri netraite intrun delir pagan si sferic,


De ce..pentru că această poveste nu ar trebui să se sfârșească...

E-atâta sprinteneală în verdictul sentinței simțită în toate atingerile vieții,
încât nu pot decât să mă minunez de noile spații trăitoare în articele simboluri ce transced moartea .
Dacă ar fi să mă joc puțin,așa cum bine m-ați învățat, aș face-o așa:

Sunt condamnat, iubirea s\'o cânt în frigider
Dar am să ies prin țeavă, voi fi freonul liber,
Pustiul plin de oaze m\'așteaptă, dromader
Clocindu-și în cocoașă stele\'n covor berber

Chiar dacă denumirea spațiului destinat interacțiunilor sufletești a adus polemicile iminente unui forum bine consolidat pe aripile socializării,chiar dacă unii au uitat să se descalțe și să pășească ușor, pe neauzite
pentru a nu deranja timpul pătrunderii în spațiile liliputane,chiar dacă se acordă doar un singur premiu.....toți cei chemați ,,înainte,,au dezvelit bolțile templului....toți cei poftiți ,,contra,,au tulburat liniștea oamenilor
minusculi .
Întrebare:Câți oare au trecut prin antecameră așteptând?

Ai descris cu acuratețea unui pacient dornic de vindecare ,toate rănile sufletului,într-o înșiruire dureroasă de simboluri amalgamate,unele duale ,dar toate trăind imensitatea acordurilor cu ființa trăitoare.
Iar insight-ul s-a produs cuminte....așteptat în ultimul vers.
La fel și vindecarea.
Mult succes!

Așa cum pomii rodesc pe pământ, poeziile mele vor deveni hrană!.... în cerul sufletelor flămânde de poame coapte.
Frumoase gânduri cu care să-ți crești trecerea prin bolta poemelor.
Succes!

Imagini vii, muzicalitate intens croită în fiecare miez de cuvânt,gânduri poleite cu aur de poveste.....frumusețe.
Aș schimba totuși ceva...
Și-apoi, vrăjiți, sub raza cea din urmă,
Sub acceptări ne-ncondeiate(neîncrustrate) prin hrisov,
Să coborâm, îmbrățișați, în urnă,
Cenușă\'mbrățișată în istov.

Simți transformarea în porii fiecărui cuvânt...se simte ecoul truditor al evoluției .....perenitatea fiind plănuită din plămădiri existențiale perene în zboruri pereche.
Dacă ar trebui să mă joc cu cuvintele ,strofa a doua ar putea să fie:
\"Din vânt și pană de erete
Scris-ai descântul ,ce azi
A spart blestemul din pecete
Și te-a făcut, timid să arzi\"
.....iar ultima:Azi pâlpâim doar doi și iată......

Povestea florii cu gingașele-i petale și spini ,o poveste a iubirii neîmplinite ...chiar dacă \"destinul le ține prinse-ntr-o singură legătură\",doar spinul știe care-i rostul adânc al viețuirii în acest înveliș ,floarea fiind încarcerată în ambiguitatea rolului său .... conviețuind plat(în ciuda furtunilor existențiale) și parcă într-o inconștiență a existenței simțirilor despre doi: \"Furtunile vin și trec,însă spinul și petala împreună clipele-și petrec,neștiind și nesimțind ce este acela dor.\"
Maturul și preaîncercatul spin aduce soluția conștientizării profunde a trăirilor nerostite : „să îngropăm trecutul și tot ce ne doare” ca pe o repunere în matca destinului , aflată încă sub semnul incertitudinii „și să rugăm destinul să ne așeze pentru totdeauna pe aceeași floare?”
Minunată pledoarie a contrariilor care vor să împlinească întregul....de data asta într-un act aflat sub semnul reevaluării destinului implacabil.