cinpoesu florin gabriel

Coronavirus este la a şaptea reîncarnare, primul a fost primordial. Bagă spaima în oameni doar prin câteva discuţii: Dacă a fi sau nu antisocial te ajută să trăiești? Acum ascunde-te în ruinele

Îndrept privirea la fereastra-ntunecată de umbra nucului vecin și aștept o bătrânică ca să iasă, să-mi spună pe unde am rătăcit nebun aștept, aștept, dar în zadar un câine mă latră cu mânie

Sfrșitul începe de la tine, când noaptea mă-nfășoară cu întuneric și ceață rece Cerul este fără stele plângând de suferința mea deșartă Te strig mâncând cu mâinile pământul, rup și haina de pe

Nu suntem destui nebuni în lume, de ce vrei să vii ? E un club select de staruri, unde ai vrea acum să fii ? Aici, lumea este fără lauri, toți mănâncă de pe jos Râd în hohote nebunii când rămâne

În mijlocul nopții aceeași menghină plină de ură îmi strânge încheieturile până la epuizare , dar reușesc să mă ridic cu o ultimă suflare și strig după ajutor la zâna pastiluță, care cu o magie

M-am ridicat de la masă și cu voce de turbat, o melodie începusem a le cânta Iar vinul curgea râuri, pe la gurile lor de împărați. La fereastră zăreai numai sicrie din scânduri de brad Făcute în

În această lume binecuvântată gravitația mă aduce la tine cu ochii închiși ca somnambulul plutesc spre miezul eternității deși te cunosc de câteva clipe sufletul tău mă înconjoară precum atmosfera

Frumoasa mea cu ochii verzi iubirea ta mă cheamă Și mă ridică din trecut unde pășeam cu teamă, Viața nu ne va schimba ca prinții din povești Acolo unde-i cald și soare iar timpul nu se

Noaptea când se lasă-ncet ascult cum inima ta bate neîncrezător te ating ușor fără să-ti stric visarea iar trupul tău e plin de amor trezind în mine fiara o luptă grea acum se dă în mintea mea

Iubirea ta nemărginită m-a pus în astă lume și m-a împins să fiu ce sunt un om, un tată, un fiu, un nume. atunci când nu găseam ieșirea tu îmi șopteai în vis mereu fericirea, drag

În gândurile mele negre și murdare încerc s-așez la loc imaginile toate Dar ele se amestecă punându-se pe mine ca o haină făcută zdrențe de un lup și de un câine Haina mă cuprinde din ce în ce

Să fii în trupul meu la nesfârșit Când totul se destramă Și acea magie de început S-o așezi la loc în ramă ... Acum, după un secol de iubire Tu vezi că altă viață nu-i Decât dacă mă porți