Articulațiile

În mijlocul nopții aceeași menghină plină de ură îmi strânge încheieturile până la epuizare , dar reușesc să mă ridic cu o ultimă suflare și strig după ajutor la zâna pastiluță, care cu o magie puternică desface cleștii menghinei.Cu trupul slăbit și inima gheață mă ridic din cutia milei pentru a-l întreba: Unde ești tu Doamne să vezi ce mi se-ntâmplă? După atâta soare, e vreme de furtună? Sau ai dat uitării acest suflet de om? Sau poate cine știe, tu oare acum dormi? ... O liniște profundă domnește-njur. A doua zi aceeași soartă, cerul se întunecă, paradisul devine infern, energia divină părăsește trupul parcă neînsuflețit, albul devine negru, stelele sunt absorbite de către misterioasele găuri negre, iar gândurile murdare pun stăpânire pe sufletele celor suferinzi ca mine.