Dacă măsura împlinirii e suferința,
De ce te temi de moarte?
Și dacă ce cunoști devine al tău
Nu-i ăsta, oare, semn că Dumnezeu e-n noi?
E mare lumea?-i mică?
Este exact cât poți voi tu fi.
Matematica, azi, e coruptă
fiindcă ne-nvață și lucruri absurde
ca de pildă existența liniei drepte;
ori destinația celui mai lung drum pe care îl poți face
ești tu însuți!
Ciclul existențelor
Azi m-am trezit nervos, neliniștit și îngrijorat:
Simt așa, prin mine, cum moși ai mei se foiesc pe-acolo
Și mai simt niște primăveri tomnatice,
Prin vine-mi curg calești și telegi
Simt uneori, iubito, nevoia să te dojenesc
ca acum, bunăoară:
Cât absint, câtă ambrozie și cât vânt
va trebui să mai sorb, pantagruelic,
pentru ca undele tale ce pieziș mă lovesc
să-și înceteze
Uneori mă lovesc, în vis nebun,
De uși, ziduri și ferești
Ce mă poartă cu gândul la ceața ce învăluie acele piscuri
Pe care în van mă avânt să le ating
Fără să știu că rostul suișului pe munte
E
Ce viață mortală avem,
ce sumbre răsărituri ne farmecă
cu superba exuberanță
a începuturilor înecate în propria pieire,
ce disperat ne agățăm
de minunile iluziilor cotidiene
de care ne temem
