Întrebare
Dacă măsura împlinirii e suferința, De ce te temi de moarte? Și dacă ce cunoști devine al tău Nu-i ăsta, oare, semn că Dumnezeu e-n noi? E mare lumea?-i mică? Este exact cât poți voi tu fi.
Matinală
Azi m-am trezit nervos, neliniștit și îngrijorat: Simt așa, prin mine, cum moși ai mei se foiesc pe-acolo Și mai simt niște primăveri tomnatice, Prin vine-mi curg calești și telegi
Impietate
Simt uneori, iubito, nevoia să te dojenesc ca acum, bunăoară: Cât absint, câtă ambrozie și cât vânt va trebui să mai sorb, pantagruelic, pentru ca undele tale ce pieziș mă lovesc să-și înceteze
Acasă
Uneori mă lovesc, în vis nebun, De uși, ziduri și ferești Ce mă poartă cu gândul la ceața ce învăluie acele piscuri Pe care în van mă avânt să le ating Fără să știu că rostul suișului pe munte E
Surâs
Ce viață mortală avem, ce sumbre răsărituri ne farmecă cu superba exuberanță a începuturilor înecate în propria pieire, ce disperat ne agățăm de minunile iluziilor cotidiene de care ne temem