Poezie
Matinală
1 min lectură·
Mediu
Azi m-am trezit nervos, neliniștit și îngrijorat:
Simt așa, prin mine, cum moși ai mei se foiesc pe-acolo
Și mai simt niște primăveri tomnatice,
Prin vine-mi curg calești și telegi deopotrivă,
Se-aleargă râzătoare copile cu păr bălai,
Cum și oameni cu sumbre fețe prin ochii-mi la stele privesc;
Nu știu, iubito, dacă de tine sau de neguri să mă tem,
Știu doar că țărâna stă să cadă de pe ființa mea în falduri
Și că se-adună capre, ulii și curcubee ca s-o țină acolo
Într-o tremurare pe care-aș vrea să ți-o dărui dar nu îndrăznesc
Fiindcă nu știu dacă preotesele mai pot încă primi așa danii barbare
Acum, când lumea nu mai știe distinge între spaimă și dragoste,
Când tuturor li se pare firesc ca nemagia, nevisarea, nearmonia și negreutatea
Să le inunde gura, ochii și tâmplele
Ca și cum nimeni n-ar fi acolo
Să vegheze la gălăgiosul lor somn
002782
0