Poezie
Ultimul pas
1 min lectură·
Mediu
Se naște omul, prinde viață,
Un cântec tăcut dintr-un timp fără nume,
O frunză ce arde sub pasul de gheață,
Un vis ce se naște și piere în lume.
Își scrie anii cum trec, cu mirare,
Cu râs și cu plâns, o lacrimă-n prag,
Cu doruri arse, mocnit, în depărtare,
Cu pașii ce-l poartă aievea cu drag.
Și vine clipa uitării, străină,
Când omul stingher și obosit de drum,
Își lasă în urmă un strop de lumină
Și pleacă-n umbre, pierdut ca un fum.
Moartea-l conduce spre nemurire,
Ca aburul fin risipit printre stele,
Îi șterge conturul din ape străine,
Îi fură tăcerea din oasele grele.
Dar cine a spus că sfârșitul există?
Poate că moartea e poarta spre zori,
Poate e doar visul din viața de-apoi,
Poate e cerul, sau poate – noi.
Și dacă-i un somn, sau poate-i trezire?
Și dacă uitarea e doar început?
Un vis ce se naște și piere în zare,
O poartă spre moarte – e tot ce-am avut.
00517
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 165
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
chirescu manuela catalina. “Ultimul pas.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/chirescu-manuela-catalina/poezie/14188686/ultimul-pasComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.