inima, niciodată!

poezie frumoasa, cu o tema generoasa. remarc motivul garii, rufele etc.
"să ne descompună clipa
în geometria raiului"

,,ne vine rândul, iubite
hai să furăm toate gările din lume
să nu ne-o ia alții înainte,,

Cred că ai reușit să furi nu toate gările din lume dar pe cea mai frumoasă dintre ele în ,,geometria raiului,, Mi te imaginez stând seara la fereastră într-o gară mică privind visător dintre mușcate cum un amurg tandru își lasă amprentele de acuarelă dincolo de marginile cerului. Nu știu de ce poemul tău mă duce cu gândul la – Trenul pierdut – melodie a formației Contact:

Trenul acesta pierdut,
Gânduri și vise deșarte,
Pleacă în necunoscut,
Tot mai și tot mai departe,
Vagoanele lui dezgolite,
De’atâția și-atâția hoinari,
M-or duce pe mine iubit-o,
Unde știu că-n sfârșit ai s-apari

pana la inima e bine. chiar daca se descompune clipa aia intr-un fel necunoscut noua, e bine. adica place si e simpla ca o fata tanara indiferent de varsta, dar am un dar. un DAR mare! cum o mai arata si inima asta, ca daca ma uit jur nu prea mai seamana cu noi. e mai degraba o maimuta intr-o cusca la zoo si care baga in ea doar banane stricate.

in rest e frumos!

ama, draga mea, tu știi că eu locuiesc într-o așteptare continuă! iar gările sunt cele mai frumoase femei!
victor, e interesantă și viziunea ta față de deșertăciunea asta care ne înconjoară.
mulțumesc vouă și iertare pentru răspunsul tardiv!
cu drag, rara