autopsia unei stări de grație

se nimerise o zi descărnată de orice urmă de ființă ceva parcă se schimba în vintrele luminii pramoșul satului nu mai ieșise demult să citească drumurile norii borțoșații așteptau o emoție morții noștrii de pământ aruncați pe ape nu mai stârneau ploi un neastâmpărui umbla printre copii parcă smulși de un semn am ieșit toți din case ne-am adunat pe Dealul Popii acolo se zicea că e granița dintre ultimul gînd al omului și talpa lui Dumnezeu am stat tăcuți din când în când câte unul arunca șopârle moarte în gura vântului cei mici am adormit parcă ne legăna un faeton prins între zi și noapte am simțit că nu trebuie să ne mai întoarcem dacă vrem să subțiem păcatele părinților nu știu dacă am visat sau visez acum când scriu ne-au găsit dimineața într-un ochi de furtună pe alături un adevăr se ruga în locul nostru