cântă-mi dintr-o iarnă

canta-mi si mie fii bunicica...

dintr-un fir narativ bine conturat brodezi o fantasma si iata ca ajungi intr-o poezie:

\"l-am găsit într-o dimineață pierdut pe străzi
căutându-și o lume
l-am îmblânzit
din când în când îl mai locuiesc
cu câte o iarnă\"

Lumina solară din versurile tale are chipul oglindit feminin. Cerul pierdut - și regăsit de tine, ca în basmul Greuceanului - își lasă doar rareori, ca excepție, zilele de iarnă triste, într-o existență pe care ți-o doresc fericită.

3D, bine ai revenit!sunt sigură că primăvara o să-ți cânte multă poezie!mulțumesc pentru cuvintele brodate,
dragoș,mulțumesc!dacă versurile acestea au luminat puțin, nu pot să fiu decât bucuroasă!eu iubesc iarna, cu soarele ei cu tot!
cu drag vouă,
rara

sub un alt cer o alta lume... Una a rasfatului si oglindirilor cochete in oglinda diminetii. Si relatia speciala cu soarele, aceasta tacere sugereaza probabil dorinta fiintei de a nu-i cutremura noul mic univers :). aici nu se vorbeste de poezie, deci aici nu e sacrificiu, suferinta, doar o intindere lenesa, o relaxare, o imblanzire... dar poate gresesc :). Cu placerea lecturii
numai bine,
alex

e doar un ritual care-mi face ziua mai....altfel.alături de oameni.
să ne bucurăm deci.
ps:petru creția are o carte:norii.

cu drag,
rara

rara, când privim cerul căutăm de fapt o lume în care să ne ascundem. tăcerea se învață și chiar dacă \"nu vorbim niciodată despre poezie\" asta nu înseamnă că nu avem nevoie de ea.

cu drag, maria

soarelui, maria. e secretul meu. deși el are o bănuială...
mulțumesc că ai trecut prin cerul meu.
rara