mărturii de pământ

satul părea un copac uriaș morții învechiți stăteau cuminți așezați în cuiburi de pâine sub prispă câțiva pești înșirați pe sfoară la vânt uitați de mama de la ultimul priveghi mai vorbeau pe limba oamenilor vădanele schimbau mărturii peste garduri pentru cei duși cu sufletul încă împrăștiat printre crengi un gând moale îmi stârni o lumină trecusem de casa doctorului era cea mai mare din sat cu multe secrete pentru noi copiii doctorul studiase în Maroc inventam câte o gălbinare doar ca să mă ducă mama din nou la el să pot să ating statuile acelea mari strident colorate și să primesc bomboane cubaneze ambalate într-o țiplă pe care o păstram în buzunare mult timp după când semnele drumului sunt doar două cruci albe uitate pe o pânză bătută în poartă înseamnă că moartea a ajuns până în copilăria ta