lupanare cu îngeri

vom sculpta cu gândul în palme iarna aceea promisă ne vom asuma sălbatic și divin înfierând foamea lupilor va trece în ritm baroc peste ape o toamnă înșelată de atâta liniște între noi și Dumnezeu nu va mai fi timp doar azi inima mea poartă pălărie cu boruri de marțipan \"treceam odată printr-un oraș plin de lume (…)/cu toate astea, azi, din întreg orașul acela/nu-mi amintesc decât o singură femeie/pe care am întâlnit-o întâmplător și mi-o aduc aminte, fiindcă mă iubea\"(whitman)