Ca un burete,
sunt ca un burete care absoarbe tristețea,
și e suficientă în lume, și departe și aproape
de aste nu zâmbesc.
Fugim de tristețe și de oameni triști.
Fugim fiindcă sunt la fel ca
Mi-am înfșaurat corpul înr-o pânză neagră
pe afară mi-au rămas doar palmele, dezgolite
vulnerabile precum un pui de ramă sub tone de pământ.
Apropie-te, așează-ți palmele peste ale mele
lasă
vísele adânci mă trezesc în miez de noapte,
îmi răsuna în cap precum o cioară în colivie
spânzurată de un șirag de perle false.
De 24 de primăveri am obosit atâtea drumuri,
am avut atâtea șanse
Patul lui Procust
inventat pentru cei a căror trăiri nu se pot măsura
nici în etern, nici în acum, nici în viitor sau trecut.
Handicapați emoțional pentru care doar perna
devine un refugiu al
eu pe asfalt prefăcută în mii de bucății
duse de vânt spre case nelocuite și piscuri înalte.
Viteză
în secolul în care nu mai ai timp să digeri sentimente,
când toate vin ca o avalanșă ușor
CM