Apus timpuriu

vísele adânci mă trezesc în miez de noapte,

îmi răsuna în cap precum o cioară în colivie

spânzurată de un șirag de perle false.

De 24 de primăveri am obosit atâtea drumuri,

am avut atâtea șanse printre toți anii că aș fi putut închide prezentul într-un borcan

alb, mat și debusolant, ca o barcă în derivă.

Din nou, deschid cutiile vechi mucegăite,

doar să mai arunc o privire către ce am scăpat

printre Început și Sfârșit,

încât prezentul a devenit un real

loc al purgatoriului insignifiant.

O ușă între-deschisă către tot ce mă ține captivă

între perne îmbibate în cioburi de sticlă și clei

precum o miere solidă stratificată.

Am fost și eu tânără fiindcă mă mai zăresc printre

oglinzile acoperite de nămol macabru

care se scurge pe parchetul sârțâitor.